Primele module destinate colectării selective a deșeurilor din municipiul Caracal, au fost achiziționate de Administația Doldurea din sponsorizări

0
388

5 cartiere au beneficit de amplasarea primelor module

Proiectul implementat de Administrația caracaleană la nivelul municipiului referitor la colectarea selectivă a deșeurilor și a gunoiului menajer începe să prindă contur. Măsura este luată de administrația locală în concordanță cu legislația europeană pentru a se realiza colectarea selectivă a deșeurilor care pe lângă faptul că nu vor mai polua mediul înconjurător, vor aduce și bani la buget local. Astfel astăzi (8aprilie a.c.) au sosit în localitate primele 15 module supraterane închise, din totalul de 40 Fiecare modul are trei compartimente destinate gunoiului menajer, hârtiei și cartonului, plasticului și metalului. Acestea sunt închise în așa fel încât să nu poată pătrunde în interiorul lor persoane neautorizate ,sunt realizate la standarde europene. În acest fel se evită împrăștierea deșeurilor pe lângă containere și se va stopa fenomenul colectării neautorizate a deșeurilor reciclabile. Deşeurile vor fi ridicate de către operatorul de salubritate, ADPP care ulterior le valorifică.. Primele module destinate colectării selective au fost amplasate în cartierele Gară, Centru,Libertății,HCC și Dr.Marinescu, urmând ca pe parcursul sosirii acestora în localitate acestea să fie amplasate la nivelul tuturor cartierelor. Conform celor declarate de domnul Ion Doldurea- primarul municipiului Caracal, pentru achiziționarea primelor 15 module Administrația a apelat la sponsorizări . Caracalul face un pas important în îmbunătățirea colectării deșeurilor și reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător.

Doru Tudor