Primarul Balșului are INTERDICȚIE să îl însoțească, azi, pe premierul Ludovic Orban în incinta SMR

0
991

Primarul liberal al orașului Balș, Mădălin Teodosescu, are interdicție să îl însoțească pe premierul Ludovic Orban, care va sosi în această după-amiază în Olt, în incinta SMR, acolo unde are birourile constructorul care va executa lucrările la tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești. Orban vine în Olt pentru a vizita șantierul drumului expres  după ce, joi, el a semnat ordinele de începere a lucrărilor.

Cel care îi interzice primarului din Balș să calce în incinta SMR este chiar directorul general al companiei, Ion Ciucă, acesta anunțându-i pe oficialii liberali că Mădălin Teodosescu are interdicție să intre în societate.

Contactat de OLT-ALERT, directorul SMR a spus motivul acestei decizii este că primarul Balșului a cerut de cinci ori falimentul SC Subansambluri Material Rulant (SMR) SA și că din această cauză nu este binevenit în incinta companiei. Dacă, totuși, edilul va risca să intre ascunzându-se în vreunul dintre autoturismele cu care vor sosi oaspeții, el se va pune într-o situație neplăcută, pentru că va fi dat afară de paznicii fabricii.

„Eu l-am rugat pe domnul primar – și am vorbit cu toată lumea, l-am anunțat și pe domnul deputat Gigel Știrbu – să nu se pună într-o situație neplăcută, pentru că ne-a cerut falimentul de cinci ori. Noi suntem într-o situație critică de cinci ani din cauza lui, motiv pentru care el a înțeles în acești cinci ani de zile că nu poate să intre la noi; suntem o societate privată și nu poate intra. Deci noi suntem acum în reorganizare judiciară pe cererea dânsului de faliment. De cinci ori a cerut familemtul companiei noastre, nu o dată. A avut el o problemă cu SMR, nu știm ce l-a deranjat așa de tare. Eu am dat dispoziție clară la cei de la pază, dar am vorbit și cu domnul deputat Știrbu și cu toată lumea și, în cazul în care domnul primar intră cu vreo mașină și nu este văzut, paza va merge și îl va scoate afară din incintă companiei. Este o listă cu cinci persoane care nu pot intra în incinta societății și dânsul figurează pe această listă”, a declarat Ion Ciucă.

Sursă: www.olt-alert.ro