Sala de spectacole a Teatrului Național din Caracal, găzduiește joi 05 august a.c. începând cu orele 11.00 prezentarea „Mecanismului de Bugetare participativă” elaborat în cadrul proiectului “Pro Admin -Administrație locală performantă”, finanțat în cadrul Programului Operațional capacitate administrativă 2014-2020.
Sunt așteptați să participe la prezentarea „Mecanismului de Bugetare participativă” reprezentanți ai instituțiilor publice din municipiu, reprezentanți ai Asociațiilor de Proprietari, oameni de afaceri,consilieri locali, cetățeni care doresc să se implice în comunitate pentru stabilirea soluțiilor și a priorităților.
Bugetarea participativă reprezintă un proces prin care ideile și inițiativele comunității se manifestă și se transformă în realitate. Este un process deschis, incluziv și transparent prin care membrii comunității se implică direct în formularea deciziilor privind prioritățile de cheltuire a banilor din bugetul local în domenii precum; Infrastructură stradală(alei, trotuare,scuaruri, zone pietonale); Amenajare de spații verzi și locuri de joacă; amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public, etc); Infrastructură socială, culturală, educațională, de sănătate; Smart City (aplicații, senzori, dispozitive de măsurare a calității aerului/factorilor de mediu, dispozitive pentru servicii publice digitale, etc.)
Implicarea comunității în stabilirea priorităților și propunerea de soluții la probleme reprezintă o măsură deosebit de importantă menită să contribuie la o mai bună implementare a regulilor transparenței procesului decizional de la nivelul administrației publice locale.
Doru Tudor