Prețul carburanților va scădea

1
154

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi, 23 iunie, că prețul carburanților de la pompă va fi compensat cu 50 de bani.

„Prețul carburanților va scădea. Am identificat soluția optimă împreună cu specialiștii și o vom aplica cât de repede posibil. Protejăm, astfel, cetățenii, firmele și economia de creșterea prețurilor la combustibili, dar și de efectul inflaționist al acestor majorări din ultima perioadă. Prețul de la pompă va fi compensat cu 50 de bani, sumă care se va regăsi pe bonul fiscal al achiziției. Valoarea totală alocată pachetului este de 2 miliarde lei, iar jumătate din sumă va fi decontată de stat printr-un mecanism implementat între distribuitori și ministerul de resort, pentru o durată de trei luni”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului a anunțat că românii vor fi protejați de majorările nejustificative.

„Totodată, consumatorii vor fi protejați de majorări nejustificate de prețuri și prin ordonanța de combatere a efectelor speculative, pe care Guvernul a adoptat-o deja. De asemenea, rămâne în vigoare schema de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibili, care vine în sprijinul companiilor de transport rutier (mărfuri și persoane). Foarte important – măsurile pe care le luăm, pentru ca în următoarele trei luni prețul carburanților să scadă, nu afectează în niciun fel bugetul de investiții. Guvernul va păstra ținta de 7% din PIB alocată investițiilor, respectiv 88 de miliarde de lei”, a adăugat premierul.

1 COMENTARIU

  1. 50 bani- un rahat pe bat! Mai bine fixau un pret maxim, sa zicem 7 lei, dar nu-i convine guvernului. De unde sa mai suga atatia bani pe acciza si TVA? Asa isi umfla buzunarele si statul si mafia carburantilor. Pe spinarea sulimii, amarate. Se mai gasi si DNA sa se lege, cred eu nejustificat legal, de Chesnoiu. Aproape singurul care-si facea meseria in sprijinul tarii astia. Este un patriot; exact ce nu convine inaltei porti. Asa s-a intamplat si cu Vilcov sau Dragnea. Nemernicii au dat ordin de lichidare, la cozile lor de topor din tara. Nu va este frica de judecata Divina, bai nemernicilor, care sunteti, vorba lui Becali!?

Comentariile sunt închise.