Ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.
Este ziua în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
La Caracal,manifestările dedicate sărbătoririi zilei Armatei Române vor începe vineri 25 octombrie în jurul orelor 10.00 la Monumentul Recunoștinței cu un scurt Te-Deum susținut de un sobor de preoți din localitate , vor urma scurte alocuțiuni susținute de; Liviu Radu, primarul municipiului Caracal, reprezentanții Garnizoanei Caracal și alți invitați prezenți la manifestare, care vor evoca momentul zilei de 25 octombrie, vor fi depuse coroane de flori pentru jertfa și eroismul militarilor căzuți în luptă pentru apărarea și integritatea teritorială a statului român. Manifestările dedicate evenimentului vor continua pe parcursul întregii zile în Garnizoana Caracal, iar seara începând cu orele 17.30 Filiala județului Olt a cadrelor militare în rezervă și în retragere (condusă de cdor(r) ing. Ion Bichir) vă invită la Cercul Militar Caracal(Casa Armatei), la spectacolul extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric „ROMANAȚI” al Centrului Cultural municipal Caracal și grupul vocal folcloric „BUJORELUL” din Drăgănești-Olt.
O zi încărcată cu evenimente dedicate glorioasei Armate Române.
La mulți ani Armatei României!
Doru Tudor