Prefectul de Olt, Florin Homorean, transferat la Bucureşti

0
1448

La zece zile de la confirmarea sa cu virusul SARS-COV2, prefectul de Olt, Florin Homorean, a fost transferat, marți, 21 iulie, la Spitalul Colentina din București. Acesta s-a simțit rău luni noaptea, iar, după mai multe investigații, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Slatina au decis transferul său la unitatea medicală din București.

Potrivit unor surse, atunci când a fost din nou testat pentru COVID-19, la șapte zile de la diagnosticare, testul prefectului ar fi ieșit din nou pozitiv.

Contactat telefonic luni seara, Homorean nu a dorit să ofere detalii despre starea sa de sănătate, însă a precizat că va rămâne în spital atâta timp cât vor decide medicii.