PPT a deschis al treilea magazin în județul Olt, la Slatina

0
1909

Zeci de olteni au stat, joi, preț de câteva minute în fața primului magazin PPT(Prețuri Pentru Tine) din Slatina, de pe Bulevardul A.I.Cuza, așteptând marea deschidere. Oltenii s-au așezat la coadă ca să fie siguri că intră primii în magazinul PPT ca să cumpere produse la promoție.

La ora deschiderii, aceștia s-au îmbuulzit în magazin, fără să mai aștepte să ia coșuri pentru cumpărături. Dacă unii olteni s-au arătat încântați de produsele oferite de retailer și mai ales de prețuri, alții au ieșit din magazin exact așa cum au și intrat, adică cu mâna goală. PPT (Prețuri Pentru Tine), cel mai mare retailer românesc de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii va deschide săptămâna viitoare, mai exact în data de 25 octombrie, încă un magazin, în orașul Balș. Acesta va fi cel de-al patrulea magazin deschis de PPT în județul Olt, după cel din Caracal și Corabia. Rețeaua discounterului românesc de modă PPT cuprinde peste 180 de magazine din care 140 de puncte de vânzare în România, 29 de magazine în Republica Moldova și 13 magazine în Bulgaria .