Povestea de succes a unei tinere din Scornicești, stewardesă la o companie din Doha

0
1630

Andreea Ștefănescu, o tânără de 26 de ani, din Scornicești, este însoțitoare de zbor la o importantă companie aeriană din Doha, capitala Quatarului. Povestea oltencei este impresionantă, aceasta reușind să călătorească în toate colțurile lumii, pentru că zboară 1.100 de ore pe an.

 

Fata este absolventă a Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității București, iar în primăvara anului 2018 a mers la un interviu pentru însoțitoare de zbor.

 

Modestă, povestește cu entuziasm cum a început cariera ei de însoțitoare de zbor. La doi ani de la interviu, își amintește și acum toate detaliile.

 

„Am văzut pe Facebook că este organizat un interviu pentru însoțitor de zbor și am mers și eu să încerc. Interviul a avut loc la un hotel din Capitală și a durat două zile. Am fost emoționată când am văzut că sunt sute de oameni. În prima zi, am depus CV-ul și m-au anunțat să vin și a doua zi, când au avut loc probele decisive. În primul rând, am dat testul de limba engleză, apoi ne-au evaluat fizic. M-au pus să aleg un bilețele și să dezvolt subiectul, apoi am dezbătut în grup punctele forte și slabe ale României. După fiecare probă erau anunțați eliminații. Nu mi venea să cred că sunt încă acolo. Interviul a fost în fața a doi recrutori, care m-au spus că o să primesc un mail cu răspunsul, dacă sunt sau nu acceptată. Am fost șocată când am văzut mailul că m-au acceptat, nu îmi venea să cred, eram în continuare sceptică”, a spus Andreea Ștefănescu.

 

La două luni după interviu a primit biletul de avion spre Doha. Spune că zborul nu era o rutină pentru ea, pentru că anterior să devină însoțitoare de zbor a mai făcut doar un drum scurt, în Europa. La primul zbor ca însoțitor de zbor a avut emoții mari. Și acum își sună mama la fiecare aterizare.

 

„Am primit biletul să plec în Doha la două luni după interviu, mie nici atunci nu îmi venea să cred. Zborul nu era o rutină pentru mine, mai făcusem doar un drum scurt, în Europa. Am făcut cursuri timp de două luni, a fost foarte stresant și obositor, dar am învățat mult. La primul zbor ca însoțitor de bord am avut emoții foarte mari, eram crispată, nu aveam experiență, însă toată lumea m-a ajutat. Acum zbor, în medie, pe lună cam 90 de ore. Din aprilie anul trecut și până acum am făcut 1.100 de ore de zbor. Cel mai lung zbor al meu a fost la Sao Paulo, cursă care a durat 16 ore. Știu că mama își face griji pentru mine la fiecare cursă, dar îi trimit mesaje. Și înainte de decloare și când ajung la hotel. Părinții m-au susținut tot timpul, știu că este o oportunitate pentru mine”, a precizat frumoasa olteancă.

 

Așa a ajuns tânăra plecată din Scornicești să vadă cele mai frumoase locuri din lume. Spune că s-a îndrăgostit de New York, deși îi plac și destinațiile însorite.

 

„Este un job foarte frumos, mie îmi place tare mult ce fac. Așa am ajus să cunosc diferite culturi, țări, pentru că am colegi din Filipine, Thailanda, India. Dintre toate locurile pe care le-am văzut m-a impresionat New York. M-am bucurat ca un copil, am avut un sentiment pe care nu-l pot descrie. Am la dispoziție 24 de ore de stat în fiecare destinație unde ajung și pot să vizitez. Îmi place și în Maldive, Seychelles. Totodată, m-a impresionat Singapore, era destinația mea de suflet înainte să văd New York. Îmi plac destinațiile de vacanță, cu mult soare”, a spus Andreea Ștefănescu.

 

Tânăra spune că din cauza pandemiei de coronavirus, multe curse au fost anulate.

 

„Tot timpul m-am gândit că oamenii au trecut peste frica de avion, iar datorită globalizării se circulă foarte mult. Oamenii călătoresc în zone îndepărtate. Companiile de low cost practică prețuri foarte bune, iar biletele de avion nu mai sunt așa de scumpe. Situația s-a schimbat acum cu acest virus. Și noi suntem afectați. S-au redus cursele, am renunțat la multe zboruri, destinații, compania are pierderi. Luna aceasta avioanele au fost destul de goale. Mulți dintre cei care călătoresc sunt oameni în vârstă, care nu se protejează cu măști și mănuși. Nouă de abia acum ne-a fost permis să purtăm mască și mănuși”, a spus însoțitoarea de zbor.

Andreea Ștefănescu a fost în țară în februarie, iar Crăciunul l-a petrecut la Scornicești, alături de părinți.