Polițiștii olteni au derulat și vineri, 10 iulie, ample acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări cu noul tip de coronavirus.
Astfel, la aceste razii au participat peste 250 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, polițiști de frontieră și polițiști locali, dar și reprezentați ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor, Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii.
Au fost efectuate verificări în zonele aglomerate, piețe, târguri, terase și zone de agrement.
Totodată, au fost efectuate verificări în trafic, fiind vizat transportul de persoane.
29 de olteni care nu au purtată mască au fost amendați cu 9.000 de lei.
„Cu această ocazie, au fost verificate 186 de societăți comerciale / persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Peste 650 de persoane au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. În urma acestor acțiuni au fost depistate 29 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei. În urma constatării unor nereguli de natură economică, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.
De asemenea, în urma controalelor efectuate în trafic, alte 24 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 6.000 de lei.