Lucrările la podul de 1,7 kilometri de pe drumul express Craiova-Pitești se apropie de final

0
632

Lucrările la podul de peste Olt aflat pe tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Pitești se apropie de final.

Podul de lângă Slatina are o lungime de 1,7 kilometri, iar constructorul român UMB trebuie să termine cei 40 de kilometri ai lotului 2 de pe Drumul Expres Craiova – Pitești în luna aprilie, conform contractului.

Pe lotul 3, cu o lungime de 32 de kilometri, între Valea Mare și Colonești, UMB a realizat 13% din lucrări, iar pentru lotul 4, Colonești – Oarja, șantierul va fi deschis anul acesta. Pentru primul lot Craiova – Robănești (17 km), constructor Tirrena Scavi, stadiul fizic este de doar 42%, cu șanse reduse de finalizare până la sfârșitul anului.