Plată pentru pășune încasată de toate Primăriile. Adrian Chesnoiu: ”Avem sumele alocate!”

0
273

Sumele pe pășune și pajiști comunale pe care Primăriile le primesc în acest an. Banii sunt deja alocați pentru anul 2022 astfel că Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT-uri) din toată țara au la dispoziție un buget separat pe care îl pot cere în acest an.

Primăriile au la dispoziție sumele pentru amenajamentele pastorale, adică acele schițe complete referitoare la îngrijirea pajiștilor permanente prin intermediul cărora fermierii obțin subvenții. Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunțat miercuri, 26 ianuarie în premieră, în cadrul unui interviu acordat pentru emisiunea ”FORȚA FERMIERILOR cu Vlad Macovei” că pentru anul 2022 sumele pentru efectuarea amenajamentelor pastorale sunt asigurate pentru 2022.

”Noi avem sumele alocate pentru studiile OSPA – Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice, pentru realizarea amenajamentelor pastorale, avem banii prinși în bugetul pe 2022 și vom avea o acțiune din aceasta susținută în ai convinge pe primari să realizeze amenajamentele. Să știți că legarea pajiștilor de încărcătura de animale din Planul Național Strategic (PNS) viitor, va face tot mai facilă primirea subvenției de către fermieri și înscrierea lui pentru obținerea de pășune”, a punctat Adrian Chesnoiu.

Directorul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, Gigel Crudu, a declarat miercuri, 5 ianuarie, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că odată ce termenul pentru obligativitatea amenajamentului pastoral s-a prelungit cu un an, Primăriile vor beneficia și în 2022 de fonduri pentru elaborarea gratuită a documentației pentru aceste schițe.

”În fiecare an Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură finanțare pentru elaborarea documentației pe care o realizează Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice. Termenul pentru obligativitatea amenajamentelor s-a prorogat cu un an de zile dar Direcțiile Agricole la sfârșitul anului 2021 au transmis către Ministerul Agriculturii note de fundamentare pentru anul 2022 cu privire la necesarul de fonduri și prin urmare nu cred că vor fi probleme cu finanțarea. Primăriile nu achită din propriul buget aceste amenajamente pastorale pentru că există act normativ în acest sens în care se precizează clar că finanțarea se face cu bani de la Ministerul Agriculturii”, a spus șeful DAJ Vaslui pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

Ce sunt amenajamentele pastorale

Amenajamentele pastorale reprezintă o schiță completă referitoare la îngrijirea pajiștilor permanente prin intermediul cărora fermierii obțin subvenții. Producătorii agricoli încheie contracte de închiriere a pajiștilor permanente în baza cărora pot solicita subvenții, iar la rândul lor, trebuie să îngrijească aceste pajiști.

Începând cu anul 2018, consiliile locale aveau obligația de a include amenajamentul pastoral în cadrul documentației de concesiune sau închiriere a pajiștilor permanente. Deci vorbim de a cincea prelungire a termenului la care acestea erau obligatorii.

Sursă: www.agrointel.ro