Piste pentru biciclete în orașul Potcoava și în comuna Redea

0
138

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 60 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 199.483.665,57 de lei.

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 51 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează atât reabilitarea clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cât și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin amenajarea unor piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare și dezvoltarea rețelelor de mobilitate urbană, integrate și conectate prin soluții de transport ecologic.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 6.083 de contracte de finanțare.

Lista contractelor de finanțare semnate pentru C10 – Fondul Local la nivelul județului Olt cuprinde:

  • Dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde-piste pentru biciclete în orasul Potcoava, judetul Olt, în valoare totală de 1.288.762,86 lei
  • Realizarea de pista pentru biciclete in comuna Redea, județul Olt, în valoare de 5.124.003,97 lei