Marţi, 21 mai 2019, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, oraşul Piatra Olt a îmbrăcat din nou hlamida împărătească, pentru o nouă ediţie a sărbătorii “Ziua Oraşului”. În organizarea Primăriei şi Consiliului Local, locuitorii oraşului şi-au dat întâlnire pe străduţele din faţa Sălii Sporturilor, devenite neîncăpătoare. Ca o noutate faţă de ediţiile precedente a fost Concursul de cai, programat în deschiderea sărbătorii şi care s-a bucurat de mare interes, pentru o asistenţă numeroasă. A urmat o serie de serbări şcolare, iar spectacolul propriu-zis a început la 16,40 cu un program artistic oferit de elevii Şcolii de Arte şi Meserii, secţia Piatra Olt. În continuare, a evoluat Ansamblul de dansuri populare ACIDAVA-Piatra Olt. Ca de fiecare dată, cele mai statornice cupluri, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, s-au bucurat de cinstea concetăţenilor, fiind premiate în cadrul galei “Nunta de Aur”. Prezentarea spectacolului a fost asigurată de Anca Ţurcaşiu – o prezenţă extreme de agrabilă care, ca o adevărată zână a surprizelor, a promis spectatorilor numeroase surprize. Prima dintre acestea a fost recitalul marelui rapsod Ion Creţeanu. Apoi Olguţa Berbec, acompaniată la saxofon de soţul ei, a adus pe scenă şi în inimile spectatorilor tot farmecul cântecului din zona Olteniei de nord. De pe plaiuri buzoiene a venit Nicolae Datcu, membru al Ansamblului “Ciocârlia”, iar Simona Monete, născută în Piatra Olt, studentă la Conservator unde studiază canto clasic, i-a convins din nou pe concitadinii că este în stare să le transpună în cântec pofta de viaţă şi bucuriile cotidiene. Iubitorii de muzică uşoară au fost cu adevărat privilegiaţi, ei având parte de două recitaluri extraordinare: Adrian Enache şi Delia.
Un moment deosebit al întregii manifestări a fost reprezentat de urcarea pe scenă a unor personalităţi din conducerea politică şi administrativă a judeţului Olt, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Oprescu, revenit în oraşul în care s-a născut şi a crescut. Împreună cu domnia sa au fost: vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Virgil Delureanu, prefectul judeţului, Silviu Neacşu, deputatul Marius Iancu, precum şi Emil Marinescu, Corina Sulger, Cătălin Grecu etc. Adresându-se publicului, Marius Oprescu, acest veritabil „om al locului”, şi-a reafirmat bucuria de a fi din nou printre prieteni, printre cunoscuţii de-o viaţă din mijlocul cărora s-a ridicat. Totodată, a subliniat că prezenţa „in corpore”, la această sărbătoare, a celei mai puternice conduceri administrative pe care a avut-o vreodată judeţul Olt reprezintă şi un semn de respect pentru locuitorii acestei urbe, pe care i-a simţit tot timpul alături de persoana sa şi de conducerea judeţului. Este firesc, prin urmare, ca şi conducerea judeţului să fie alături de administraţia oraşului Piatra Olt, ajutând-o în toate acţiunile şi proiectele pe care şi le propune. A încheiat cu un „La Mulţi Ani!” adresat tuturor Constantinilor şi Elenelor, tuturor celor prezenţi şi întregului oraş Piatra Olt.
Mereu printre invitaţi, discutând aproape cu fiecare, a fost primarul Tudor Udrescu. De asemenea şi viceprimarul Nicuşor Rada, în legătură cu care se zvoneşte prin târg de o schimbare de ştafetă la conducerea Primăriei Piatra Olt, la alegerile locale de anul viitor, în condiţiile în care actualul primar nu prea ar mai vrea să candideze. În orice caz, organizatorii acestei noi ediţii a sărbătorii „Ziua oraşului Piatra Olt” s-au întrecut pe ei înşişi în a asigura un succes deplin întregii manifestări, pentru care merită toate felicitările.