Piață agroalimentară modernă în comuna Băbiciu

0
446

Localnicii din comuna Băbiciu vor avea  începând din această toamnă o  piață agroalimentară construită după cele mai moderne norme de proiectare. Investiția este de mult timp așteptată, mai ales că localitatea nu dispunea de un astfel de spațiu, iar micii agricultori și fermieri își vindeau produsele pe marginea drumului, iar crescătorii de animale nu aveau un spațiu adecvat pentru comercializarea produselor și animalelor.

Spațiul situat chiar în centrul comunei, dispune de încăperi pentru comercializarea produselor lactate și animale, dar şi pentru vânzarea legumelor şi fructelor De asemenea, piața dispune și de o hală pentru sacrificarea animalelor. Primăria a construit și toalete pentru comercianți, cât și pentru clienți, astfel încât activitatea de comerț să se desfășoare în cele mai bune condiții. În momentul de faţă autorităţile locale fac diligenţele pentru achiziţionarea meselor necesare dotării acestor spaţii. Potrivit viceprimarului comunei Băbiciu, Petrică Adam, investiţia a fost realizată cu fonduri proprii ale Primăriei şi se ridică la 13 miliarde de lei vechi. „Piaţa agroalimentară cuprinde o hală, punct de sacrificare, dotată separata pentru legume şi fructe şi bineînţeles pentru brânzeturi. Va fi deschisă în permanenţă, dar mai mult ca sigur se va folosi duminica când este târgul săptămânal. Noi estimăm că la începutul toamnei să-i dăm drumul. Este un lucru foarte bun pentru această zonă, întrucât nu mai există în împrejurimi. Mai este la Scărişoara un târg , dar nu este ca acesta, iar Gostavăţu nu are. Vor veni şi productorii din zonele învecinate. Suntem o zonă legumicolă. În general oamenii îşi desfac produsele pe marginea drumului, dar odată deschisă piaţa li se dă posibilitatea să meargă să facă un comerţ civilizat.  În septembrie-octombrie sperăm să-i dăm drumul. Practic suntem în faza de dotare. Deja am vorbit cu anumiţi furnizori pentru mese, dar ce este rău că ne omoară transportul, mesele fiind voluminoase, dar am zis să facem o piaţă modernă”, a conchis viceprimarul comunei Băbiciu. Cetățenii din comuna Băbiciu care se ocupă cu grădinăritul și creșterea animalelor îți doreau o piață unde să-și poată vinde marfa în mod civilizat și liber. Pe de altă parte, și cumpărătorii vroiau o mai mare desfacere la produsele lactate și de carne, astfel încât să aibă de un alege, nemaifiind nevoiți să meargă în localitățile învecinate pentru cumpărături.

Ilie Bîzoi