Peste 5.500 olteni au cerut asistență medicală de urgență în 2017

Date:

Astăzi a avut loc bilanțul pentru anul 2017 al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” al județului Olt.

La evaluarea activității au participat doamna Locotenent-colonel Liliana Țeligrădeanu, Șef Direcție Control și Verificări Interne din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai instituțiilor județene și cadre ale ISU Olt.

În cadrul evenimentului, doamna Locotenent-colonel Liliana Țeligrădeanu, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a acordat, domnilor Locotenent-colonel Adrian Tănase, Inspector Șef al ISU Olt și Maior Constantin Ghiocanu, Adjunct al Inspectorului Șef al ISU Olt, Placheta Onorifică a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată.

În cursul anului 2017 au avut loc 37 modificări în dinamica resurselor umane la nivelul unităţii oltene, s-au organizat concursuri pentru ocuparea a 10 posturi de conducere şi 4 posturi de execuţie.

Cele mai multe intervenții ale ISU Olt în cursul anului trecut au fost către oltenii care au avut nevoie de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat – 5531 intervenţii.

Pentru protecția comunităților s-au realizat 1657 de intervenții, iar obiectul a 1024 de intervenții a fost reprezentat de incendii. Dintre acestea, 40 de incendii au fost pe domeniul public al statului.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...