Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi nu numai sunt aşteptaţi pe 20 octombrie, începând cu ora 9.00, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul se va desfăşura atât în municipiul Slatina (la Casa de Cultură a Sindicatelor), cât şi în municipiul Caracal (în foaierul Teatrului Naţional).
Douăzeci de agenţi economici din judeţ din cei 48 contactaţi de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, până în prezent, au confirmat prezenţa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Aceştia vin în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cu 253 de locuri de muncă, din care 23 pentru cei cu studii superioare. Astfel, angajatorii care şi-au anunţat participarea la Bursă caută: economist, şef fabrică, şef depozit, inginer construcţii civile, inginer horticol, inginer drumuri, inginer chimist, biolog, lăcătuş mecanic, vânzător, agent vânzări, gestionar, electrician, dulgher, mecanic, sudor, instalator, confecţioner asamblor articole din textile şi muncitori necalificaţi Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, agenţii economici care vor participa la Bursă vor avea prilejul de a recruta şi selecta personal, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. La această bursă sunt aşteptaţi să participe atât absolvenţii ultimei promoţii, cât şi absolvenţii promoţiilor anterioare. Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la această acţiune pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul AJOFM Olt, strada Prelungirea Crişan, numărul 2 sau le pot transmite atât pe adresa de e-mail a instituţiei ajofm@ot.anofm.ro, cât şi pe fax 0249/432.276. Persoanele care doresc să participe la Bursa din 20 octombrie sunt aşteptate cu un CV şi cartea de identitate.
Ilie Bîzoi