PESTE 130 DE OLTENI NU ŞI-AU RIDICAT INDEMNIZAŢIA DE ŞOMAJ DE LUNI BUNE. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ACEȘTI BANI

0
133

Peste 130 de olteni nu şi-au încasat şomajul de luni bune. Este vorba despre persoanele care au beneficiat de indemnizaţie de şomaj transmisă prin Poştă şi neîncasată de beneficiari, pentru că nu au fost găsiţi acasă.

 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt informează persoanele care au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, transmisă prin Poştă şi neîncasată de beneficiar, că listele cu creditorii din mandatele returnate din şomaj se găsesc la sediul AJOFM Olt. Persoanele care se regăsesc pe aceste liste pot solicita achitarea sumelor cuvenite, dar neîncasate prin întocmirea unei cereri către AJOFM.

„ La sfârșitul lunii decembrie, în evidenţele AJOFM figurau 132 de şomeri. Este vorba despre acele persoane care nu au fost găsite acasă de către factorii poştali. În 2020 suma aferentă mandatelor neachitate a fost de 55.744 lei pentru 132 de șomeri, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache.

Banii de şomaj neridicaţi pot fi recuperaţi timp de trei ani de la stabilirea drepturilor. După trei ani, drepturile se prescriu, iar banii sunt viraţi la bugetul de stat.

La începutul lunii februarie 2021, în evidenţele AJOFM Olt erau înregistraţi 9.456 şomeri (din care 4.295 de femei), ceea ce corespunde unei rate a şomajului de 5,92 la sută.

În ceea ce priveşte sprijinul financiar pentru aceste persoane, la începutul lunii februarie 2021 erau 2.266 beneficiari ai indemnizaţiei, iar 7.280 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.201  șomeri provin din mediul rural și 2.240 sunt din mediul urban.