Pesta porcină africană, într-o gospodărie din Coteana

0
175

A fost confirmată prezența Pestei Porcine Africane (PPA) în cazul a 10 suine, dintr-o gospodărie din localitatea Coteana, județul Olt. Suinele vor fi ucise pentru evitarea oricărui risc de răspândire a virusului. De asemenea, circulația persoanelor în/din exploatație este restricționată doar la membri familiei cu respectarea condițiilor de biosecuritate.

În ceea ce privește zonele de restricții, acestea au fost delimitate în jurul focarului prin zone de protecție și zone de supraveghere.

Pentru aceste zone au fost instituite măsuri pe raza întregii localități, într-o exploatație comercială de suine aflată în vecinătate și la nivelul U.A.T.-urilor aflate în vecinătate, măsurile principale fiind:

-. Examinarea clinică a porcilor din toate exploatațiile;

-. Izolarea porcinelor de celelalte specii de animale;

-. Interzicerea transportului de animale fără acordul D.S.V.S.A.

De asemenea, pentru fondurile de vânătoare aflate în zona de restricție, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv, interzicerea repopulării cu vânat.

Acesta este cel de-al treilea focar de pestă porcină africană înregistrat la nivelul județului Olt, în anul 2023, la nivelul exploatațiilor de tip gospodărie populație, fiind neutralizați un număr de 7 suine. De asemenea, în aceeași perioadă, au fost înregistrate alte 3 focare de pestă porcină africană la nivelul fondurilor de vânătoare, fiind neutralizați 5 porci mistreți.