PERSOANELE CU STUDII GIMNAZIALE ȘI CELE CU LICEU, GROSUL ȘOMERILOR DIN OLT

0
129

Nu mai puțin de 2.509 de şomeri, din cei 8.718 aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, la sfârşitul lunii aprilie 2021, au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. Pe locul următor se situează segmentul de vârstă 50-55 de ani, cu 2.016 șomeri, urmată de categoria de vârstă peste 55 ani, numărul persoanelor fără un loc de muncă fiind de 1.992 și segmentele de vârstă 30-39 de ani cu 1.212 șomeri, respectiv sub 25 de ani cu 691 de șomeri. Cei mai puţini şomeri sunt cei cu vârsta cuprinsă între 25 – 29 ani, respectiv 298 de şomeri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, în ceea ce priveşte pregătirea profesională, datele statistice arată că șomerii cu nivel de instruire gimnaziala au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt (36,68%), urmat de cei cu nivel liceal (22,14%) și șomerii cu nivel de instruire instruire primar și fără studii (21,32%). Șomerii cu nivel de învățământ profesional/arte și meserii reprezintă 16,75% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii postliceale reprezintă 1,58%, iar cei cu studii  superioare au o pondere de 1,53%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.818 persoane foarte greu ocupabile,  4.204 greu ocupabile, 2.472 mediu ocupabile, iar 224 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituției.

La sfârșitul lunii aprilie 2021, în evidenţele AJOFM Olt erau înregistraţi 8.718 şomeri (din care 3.925 de femei), ceea ce corespunde unei rate a şomajului de 5,41 la sută.