Parcările cu plata vor fi implementate de Administrația caracaleană pâna la finele anului

0
181

Prima zonă în care vor putea fi utilizate parcările cu plată, este cum era de așteptat,  zona Pieței-Agroalimentare. O zonă care dă multe “bătăi de cap” municipalității datorită supra-aglomerării parcărilor existente,   care după ce că sunt insuficiente ca număr de locuri, mai sunt și  ocupate aproape zilnic de mașinile cu marfă ale piețarilor.

Pentru început, Administrația caracaleană a găsit soluția decongestionării acestor parcări și introducerea  parcării cu plată , prin SMS, cu telefonul,  pănă la montarea parcometrelor

„Vom introduce parcarea cu plată, deja am făcut toate demersurile şi se lucrează foarte intens. În zona din Piaţă, stânga-dreapta, Antonius Caracalla, de asemenea şi Piaţa Victoriei, vor fi locuri cu parcare iar plata se va face cu telefonul. Este un sistem modern şi deja putem spune că în acest an îl implementăm cu siguranţă”, a declarat Ion Doldurea-primarul municipiului

În vizorul Administrației Locale se află și realizarea, anul viitor, a cel puțin unei parcări moderne supraterane în zona Pieței-Agroalimentare, care să rezolve problema parcarilor.

De asemenea până la finele anului, municipalitatea are în intenție să folosească cât mai eficient domeniul public și să creeze parcări rezidențiale (în cvartalele  de blocuri ), parcări care după ce vor fi delimitate vor fi scoase la licitație .

“Avem în intenţie, chiar în acest an, să trasăm toate locurile de parcare, pe care le vom scoate la licitaţie. este vorba de parcări rezidenţiale, adică lângă locuinţă. Vrem să utilizăm cât mai bine spaţiul și de ce nu, să aducem bani la bugetul loca În cea ce privește  cetăţenii cu garaje, aceștia  vor fi obligaţi   ţină maşina în garaj și nu să ocupe parcările iar garajele să le folosească în alte scopuri, altminteri acele contracte vor fi anulate. Trebuie rebuie să creăm aceste spaţii pentru toţi oamenii”,a declarat Ion Doldurea

Primăria Municipiului Caracal a realizat regulamentul privind administrarea parcărilor publice din localitate, acesta se află în dezbatere publică pe site-ul instituției și va însoții proiectul de hotărâre care va fi supus spre aprobarea  Consiliului Local .

P.S. La momentul actual, plătesc impozitul pe autovehicul la serviciu taxe și impozite locale, aprozimativ 11.000 de caracaleni- locuri de parcare disponibile 3 500- garaje 600

Vrem orașe ca afară? #Împreună se poate! Povestea continuă…

Doru Tudor