Oporelu, localitatea cu incidența COVID cea mai mare din județ. Primarul: „Oamenii s-au îmbolnăvit la locul de muncă”

Date:

Autoritățile din județ au raportat, la finalul săptămânii trecute, o rată de incidență a cazurilor COVID de 7,63 pentru comuna Oporelu, cea mai mare din Olt. Ținând cont că în comuna Oporelu sunt 1.179 locuitori, în total sunt nouă cazuri COVID.

Primarul din Oporelu, Valentin Burciu, a precizat că sunt două familii infectate la nivelul localității sale. Practic, oamenii s-au îmbolnăvit la locul de muncă, apoi și-au infectat familiile.

„Noi nu am avut așa cazuri, inițial am fost la 0,85, apoi a crescut incidența pentru că avem un număr mic de locuitori. Oamenii nu s-au îmbolnăvit în comunitate. Avem două familii infectate. Una are patru membri, cealaltă cinci. Virusul a fost adus în familii de câte un membru, unul lucrează la Alro, iar altul la Dedeman. Oamenii s-au îmbolnăvit la locul de muncă și apoi au adus virusul în familie”, a spus primarul din Oporelu.

Din cauza incidenței mari, primarul a dispus și alte măsuri pe raza localității.

„Oamenii respectă măsurile, poartă mască. Am mai decis ca oamenii să nu mai staționeze în magazine, ci doar să cumpere și să plece. Să se deplaseze cel mult doi pe stradă, am dat o dispoziție internă, pentru că trebuie să conștientizăm populația despre acest pericol. Toate petrecerile, nunți, botezuri sunt suspendate”, a adăugat primarul.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...