Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi şi vijelii, valabile până marţi seara.
Prina avetizare vizează intervalul 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 09:00. Fenomene vizate sunt intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ.
În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55…65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h.
În vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica și în centrul țării, unde rafalele vor fi în general între 50 și 60 km/h.
A doua avertizare vizează intervalul 13 octombrie, ora 09:00 – 13 octombrie, ora 21:00. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică.
În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100…130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…80 km/h.
În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Marți, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.
În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest și la munte, precum și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali.