Oltenii pot solicita online adeverințe de asigurat

0
109

Adeverințele de asigurat în sistemul de sănătate pot fi atât solicitate, cât și primite online.

Potrivit CAS Olt, adeverința de salariat eliberată de angajator se poate solicita de către persoanele asigurate și se poate transmite de către angajatori către acestea și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

De asemenea, oltenii pot solicita CAS Olt următoarele  adeverințe care atestă calitatea de asigurat online:

– adeverința de asigurat, cu valabilitate de trei luni, pentru asigurații care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național,

– adeverința de asigurat,  numai în situația în care cardul național de asigurări de sănătate nu a fost emis, respectiv până la data la care asiguratul intră în posesia acestuia, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii,

– adeverința de înlocuire a cardului național, pentru situațiile în care se solicită emiterea cardului duplicat.

„Casa de asigurări de sănătate poate transmite online aceste adeverințe de asigurat către persoanele beneficiare. Documentele necesare eliberării adeverinței de asigurat precum și documentele necesare stabilirii calității de asigurat, se pot transmite către casele de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță”, se arată într-un comunicat al CAS Olt.