Nouă persoane din Olt au rămas anul trecut fără indemnizaţia de şomaj după ce au refuzat locurile de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). De altfel, în ultimii ani zeci de şomeri olteni au pierdut indemnizaţia de şomaj, din acelaşi motiv.
Oltenii care nu vor să rămână fără indemnizaţia de şomaj trebuie să se mulţumească cu ceea ce li se oferă. Potrivit legii, ei nu au voie să refuze locurile de muncă oferite prin Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, dacă acestea corespund pregătirii profesionale şi nivelului de studii. „În 2020 pentru nouă olteni a încetat indemnizaţia de şomaj întrucât au refuzat locurile de muncă oferite, conform pregătirii lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache.
Reprezentanţii AJOFM Olt spun că este anormal ca şomerii să refuze să se angajeze, chiar dacă nivelul de salarizare nu este tocmai pe placul lor. Legea numărul 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă prevede la articolul 44 că încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor se produce la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor. De asemenea, legiuitorul explică şi faptul că prin refuz nejustificat se înţelege situaţia în care beneficiarul indemnizaţiei de şomaj nu acceptă soluţiile legate de încadrarea în muncă, sau după caz, calificarea ori recalificare sa, oferite pe baza consilierii sau medierii. Aşadar, refuzul nejustificat de a vă încadra la acel loc de muncă va duce la încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj. La nivelul judeţului Olt, în ultimii ani zeci de şomeri au rămas fără indemnizaţie pentru că au refuzat un loc de muncă.