Oaspeți belgieni la Centrul Social Multifuncțional pentru copii dezavantajați din Grădinari

0
148

Centrul Social Multifuncțional pentru copii dezavantajați din Grădinari, județul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, a fost vizitat perioada aceasta de un grup de tinere cercetașe ale organizației belgiene ,,Jeunes en Roumanie”, aflate în țara noastră într-un schimb de experiență.

Cu acest prilej, au vizitat Centrul, au fost familiarizate cu activitățile desfășurate, participând cu entuziasm la o parte dintre acestea, au schimbat impresii cu beneficiarii și specialiștii Centrului Social. La final, tinerele cercetașe au primit cadou  un mic program artistic susținut de beneficiarii Centrului, program care a constat în interpretarea de dansuri tradiționale și cântece românești. A fost o experiență plăcută și benefică atât pentru beneficiarii, specialiștii și voluntarii prezenți, cât și pentru oaspeții noștri care s-au declarat plăcut impresionați de calitatea activităților oferite de Centru, de echipa  de specialiști și de baza materială oferită beneficiarilor, a subliniat pr. Costea Romică, coordonatorul Centrului social din Grădinari al Arhiepiscopiei Craiovei.