OAMENII ARATĂ CU DEGETUL CĂTRE PREFECTURĂ, GARDA DE MEDIU, POLIȚIE, SALUBRIS…!

0
890

Pe malul râurilor, apelor și drumurilor, cu mici excepții, gunoaiele au pus stăpânire pe județul nostru. În orașe constați cu surprindere că tot ce ține de partea de colectare selectivă a deșeurilor suferă foarte mult. Din păcate, aceste nereguli sunt cauzate pe de-o parte de generatorii de deșeuri, instituții ale statului, societăți comerciale, persoane fizice și administrații locale, iar pe de alta de organele cu atribuții de prevenire și control, în speță Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Prefectura Olt, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Poliția și Curtea de Conturi, care ar trebui să ia măsuri împotriva celor vinovați.

Colectarea selectivă a deșeurilor rămâne o problemă greu de rezolvat la nivelul județului Olt în condițiile în care acest proces nu este implementat suficient. În momentul de față la nivelul localităților nu există o infrastructură de susținere a colectării selective, ceea ce îngreunează implicarea cetățenilor, dar și operatorilor economici în acest proces. Deși majoritatea primarilor de orașe din județul Olt susțin că la nivelul localităților pe care le păstoresc există infrastructura necesară pentru colectarea selectivă a deșeurilor, practic deșeurile sunt reciclate selectiv doar scriptic, nu și în realitate. Probabil că puțini cunosc faptul că potrivit OUG 74/2018, în România, colectarea selectivă a deșeurilor a devenit obligatorie începând cu luna iulie 2019 pe patru fracții: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, deșeuri. În acest sens, firmele de salubritate și unitățile administrative teritoriale (primăriile) au obligația de a dota punctele de colectare a deșeurilor cu cele 4 containere pentru colectare selectivă.

În plus se va ține cont de culorile asociate:

  • deșeuri reziduale, amestecate, menajere » negru;
  • sticlă » verde;
  • hârtie și carton » albastru;
  • plastic și metal » galben. 

Din păcate, în municipiul Slatina, la blocuri, în majoritatea cartierelor, dar și în zona de case, situația nu arată nici pe departe așa, în sensul că aceste containere lipsesc cu desăvârșire.

Dovadă că organele cu atribuții de control sunt nepăsătoare în ce privește fenomenul colectării selective a deșeurilor reiese și din numărul de controale efectuate în acest sens și amenzile aplicate.

De exemplu, Garda de Mediu Olt a efectuat pe această linie în ultimii trei ani doar aproximativ 30 de controale. În majoritate situațiilor nu au fost constatate neconformități, iar în puținele cazuri în care comisarii au depistat încălcări ale legislației de mediu, operatorii economici au primit doar avertisment.

Cotidianul GAZETA OLTULUI

Slatina, Bd-ul A.I. Cuza, nr. 9

Tel: 0349.417. 212

e-mail: gazetaoltului@yahoo.com

 

Nr. 26             Data  20.04.2021

 

Către,

Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu,

  1. Câte acțiuni de control au fost efectuate în ultimii trei ani la agenții economici care desfășoară activități de colectare a deșeurilor menajere și de colectare a deșeurilor selective?
  2. Ce deficiențe au fost constatate, măsurile dispuse și câți agenți economici au fost sancționați (numele acestora și valoarea amenzilor pentru fiecare agent în parte) pentru nerespectarea normelor legale privind protecția mediului?

Doresc ca informaţiile solicitate să ne fie furnizate, în format electronic, la următoarea adresă de e-mail: gazetaoltului@yahoo.com

Redăm în rândurile de mai jos răspunsul Gărzii de Mediu Olt la solicitarea Gazeta Oltului:

Referitor la activitatea de inspecție la agenții economici care desfășoară activități de colectare a deșeurilor menajere și de colectare a deșeurilor municipale reciclabile, pentru anii 2018-2020, vă transmitem defalcat pe fiecare an:

În cursul anului 2018 la nivelul Comisariatului Județean Olt au fost efectuate 8 inspecții. În cadrul acestor inspecții nu au fost constatate neconformități. În cursul anului 2019 la nivelul Comisariatului Județean Olt au fost efectuate 12 inspecții. În cadrul acestor inspecții nu au fost constatate neconformități. În cursul anului 2020 la nivelul Comisariatului Județean Olt au fost efectuate 8 inspecții. În cadrul acestor inspecții a fost aplicată o singură sancțiune contravențională principală, avertisment, la SC Servicii Comunitare Corabia SRL. Referitor la cel de-al doilea punct din solicitare, pentru abandonarea deșeurilor municipale colectate de pe raza orașului Corabia pe un teren ce aparține Unității Administrativ Teritoriale Corabia, a fost sancționată SC Servicii Comunitare Corabia SRL cu avertisment conform prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, art.61, al.1, lit. E, se arată în răspunsul Gărzii de Mediu Olt.

Un simplu calcul arată că în medie comisarii au făcut mai puțin de un control pe lună, cuvintele fiind de prisos.

Să înțelegem că acest SALUBRIS este intangibil? Înțelegem că sunt probleme legate de modul de depozitare a gunoaielor, că proiectul privind Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, partea de colectare, în județul Olt, este în faza de evaluare a ofertelor, că există niște factori obiectivi, că primarii se plâng că nu au unde să depoziteze gunoaiele, dar nu înțelegem reaua credință sau neimplicarea factorilor decizionali. De ce operatorii economici care nu își fac datoria, și în special cel mai mare operator economic din Olt care este Salubrisul, nu au fost nici măcar o dată avertizați, nu sancționați, pentru că aceștia au  obligația de a aduna selectiv? De ce nu au fost verificați? Este un mare semn de întrebare. Nu știm dacă comisarii Gărzii de Mediu au fost vreodată să verifice modul cum se face colectarea deșeurilor la depozitul de la Bălteni care la acest moment este funcțional?  A fost curioasă Curtea de Conturi în urma controalelor pe care le-a făcut la primării să verifice dacă se face colectarea selectivă a deșeurilor ținând cont că oamenii sau primăriile plătesc bani pentru acest serviciu. Din păcate, acești colectori care nu își fac câtuși de puțin datoria, sunt lăsați de capul lor. Primăriile și Consiliile Locale au fost vreodată curioase să pună problema cum se face colectarea gunoaielor?

Nu am văzut în ultimii trei ani o singură întâlnire, o singură ședință  pe care să o aibă Prefectura Olt în care să se facă o analiză pe linia colectării deșeurilor, deși anual s-a făcut analiza activității Gărzii de Mediu. Nu am văzut ca prefectul sau subprefectul să le spună celor de la Garda de Mediu că județul este plin de gunoaie. De ce Prefectura Olt doarme, mai ales că la conducerea instituției avem un om care a lucrat la Garda de Mediu, fiind chiar șef ?

„Ordinea și curățenia sunt oglinda orașului”

Unul dintre angajații firmei de salubritate care colectează gunoiul din municipiul Slatina susține că obligativitatea dotării cu containere, pubele selective, sau saci colorați pentru fiecare categorie de deșeuri în parte revine Primăriei Slatina.

Acesta a avut amabilitatea de a acorda un scurt interviu reporterilor Gazeta Oltului. Pentru a înlătura orice fel de suspiciune cu privire la veridicitatea interviului vă spunem doar că operatorul și-a declinat identitatea spunând că se numește Marian.

În cele ce urmează vă prezentăm scurt interviul acordat de operatorul de salubritate reporterilor Gazeta Oltului:

Operator Salubritate: Foarte bine că vă ocupați de această problemă pentru că și eu sunt scârbit de acestă situația aceasta. I-am făcut și domnului primar (n.r. Emil Moț) un mesaj la un moment dat mai demult și mi-a spus că nu este lumea civilizată. Este adevărat că nu este civilizată, dar hai să încercăm să o civilizăm noi dacă lumea nu este, cu amenzi. Se supără într-adevăr votanții, dar se supără puțin, și după aceea crește valoarea mai mult a domnului primar, dar nu se face nimic uitați. Aceste containere sunt de gunoi menajer nu pentru deșeuri de la construcții. Eu am spus că ordinea și curățenia sunt oglinda orașului. Când intră cineva și vede ia uite ce este la ăștia în oraș.

Reporter: Dar, în mod normal nu ar trebui să existe containere separate?

Operator Salubritate: Ar trebui, dar nu este vina noastră că nu se pun. Vă dați seama, nu noi le achiziționăm, Primăria (n.r. Slatina) ar trebui să le achiziționeze, să facă niște proiecte de amplasare undeva, dar dacă nu se ocupă nimeni.

Reporter: Dar nu are și firma de salubritate obligația să asigure containere selective?

Operator Salubritate: Nu, Primăria trebuie să le cumpere și apoi este necesar un proiect de amplasare de montaj, undeva, dar nu se face nimic. Se chinuie de 3 sau 4 ani de zile cu o licitație. Vedeți această mașină de gunoi costă 300.000 euro și nimeni nu dă 300.000 să piardă o licitație și după aceea să rămână cu 300.000 blocați. De patru ani de zile nu se face nimic.

Reporter: Da, dar am văzut că operatorul ia și cartoane și tuburi de televizoare și plastic  și le bagă la un loc?

Operator Salubritate: Duceți-vă la primărie, faceți poze, băi nene ce faci? Bagă containere selective. În primul rând fiarele nu ar trebui aruncate aici. Firmele, că sunt sigur că sunt unii care au construit aici și au aruncat  astea pe aici. Aceștia ar trebui să aibă frumos un contract cu salubritatea cu niște saci din aceia mari, cum fac ăștia de la izolări de la blocuri, dar nu se face nimic. Vin frumos aici și le pun ca nesimțiții. Nu este normal. Primăria este cu cheița, cu tot. Restul suntem trepăduși.

Reporter: Da, dar prin lege și firma de salubritate are obligația de a asigura containere selective?

Operator Salubritate: Au obligația să asigure contra cost, nu așa donații. Păi cine le plătește? Tot primăria. Dar dacă nu se dă ordin, cumpără, achiziționează 30 de asemenea containere, nu se iau că cine plătește. Așa voluntariat sau donații din acestea nu face nimeni.

Reporter: În Slatina nu sunt containere selective?

Operator Salubritate: Sunt câteva și degeaba sunt că se pun în ele tot gunoi din ăstălalt. Și mai este o chestie cu Poliția, deci sincer. Mă chinui că ați văzut ce aglomerație este în tot orașul este aglomerație. Eu mă chinui cu mașina asta mare să intru aici printre blocuri și când intru aici, găsesc o mașină în zona de containere. Măcar să pună un număr de telefon pe bord să sun și eu frumos ca să nu mai vin altădată. Deci Poliția nimic nu face și este nepăsătoare.

Reporter: Problema este că nu sunt nici camere de supraveghere instalate?

Operator Salubritate: Aici nu sunt, dar sunt la Premial și în mai multe locuri. Și dacă sunt, tot degeaba. Dacă vă duceți dimineața la Premial o să vedeți că vin toți de la case și pun sacii în fața containerelor. Sunt camere de luat vederi și ce dacă sunt. Nu se vrea. Despre asta este vorba.

Cu privire la fenomenul colectării selective a deșeurilor am stat de vorbă și cu administratorul unei asociații de proprietari. Iată ce ne-a spus acesta:

Reporter:  Firma de salubritate colectează gunoiul selectiv?

Președinte Asociație: Vine o mașină separat care ia cartoanele, iar alți vin și iau containerele care le pun în mașină. Conform legii societățile ar trebuie să aibă pubela lor, dar ei vin toți grămadă, unele gunoaie sunt de la magazine. Salubrisul încaseză banii de la ei și toate societățile acestea vin aici și aduc deșurile.

Reporter: Și firma le colectează separat?

Președinte Asociație: Da, vin cu mașină separat, nu bagă în mașina aia mare, dar societățile comerciale sunt de vină pentru această situație.

Reporter: Ar trebui să existe și pubele separate pentru colectarea selectivă?

Președinte Asociație: Ar trebuie Salubrisul să aducă containere selective

Din păcate, problema gestionării deșeurilor la nivelul județului este una destul de spinoasă, mai ales că nici operatorii economici, nici societățile de salubrizare, nici organele de control și nici Prefectura ca reprezentant al Guvernului și administrațiilor locale nu vor să găsescă soluții pentru rezolvarea acestei situații. Când spunem organe de control ne referim la  Garda de Mediu, Poliție, Direcția de Sănătate Publică, s.am.d.

Nu am amintit în acest material nimic despre două aspecte extrem de grave, primul legat de colectarea deșeurilor periculoase și celălalt referitor la colectarea deșeurilor provenite din construcții care vor fi subiecte de analiză în numerele viitoare ale ziarului. Mai ales că, în acestă pandemie constatăm că în containere găsești numai electronice, deșeuri medicale (măști de protecție, mănuși de protecție și pamperși de la copii și bătrâni) care ar trebui colectate separat, dar și deșeuri din construcții.