O parte dintre români vor primi măști de protecție gratuit. Iancu laudă administrația locală

0
302

Anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

Proiectul a fost votat miercuri, 10 iunie, și a  înregistrat 224 de voturi „pentru”, 64 „împotrivă” și 3 abțineri. Proiectul prevede achiziționarea de măști de protecție, menite să protejeze populația de infecția cu Covid-19, de către Ministerul Sănătății.

Achiziționarea se va face prin Unifarm SA, urmând ca măștile să fie distribuite populației.

Potrivit unui amendament adoptat de deputați, următoarele persoane vor primi lunar un set gratuit de 30 de măști de protecție:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
  • pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Am votat, miercuri, Proiectul de Lege privind acordarea de măști pentru protecția cetățenilor de virusul COVID-19.
Conform actului normativ, statul are obligația să asigure măsti de protecție persoanelor vulnerabile, în caz de pandemie, când purtarea măstii devine obligatorie.

Este responsabilitatea noastră să reglementam acest lucru, pentru că nu putem avea încredere în promisiunile Guvernului Orban.
Acest premier iresponsabil a declarat, la începutul stării de alertă, că va distribui 3,5 milioane de măști persoanelor cu venituri mici- după 3 săptămâni, 0 măști distribuite
Elevii din clasele terminale s-au întors la școală și trebuie să poarte măști – Guvernul PNL a dat 0 măști.” a declarat deputatul de Olt, Marius Iancu.

În aceeași postare pe o rețea de socializare, parlamentarul a lăudat administrația locală:

Exemple de autorități responsabile am văzut în județul Olt când Primăria Slatina a dat, săptămânal, pe toată perioada stării de urgență și după, fiecărei familii din Slatina câte 5 măști și 5 perechi de mănuși. Și alte câteva primării de comune au distribuit măști de protecție cetățenilor din localități.” a mai adăugat Iancu.

Florina DINU