O Nouă Etapă În Lupta împotriva Bullying-ului

0
176

În data de 28 Septembrie 2023, la Slatina, compania ARTROM STEEL TUBES S.A a dat startul oficial Proiectului de Parteneriat Educațional privind prevenirea fenomenului de Bullying.

Această inițiativă reprezintă o continuare a proiectului de succes demarat în 2022, dar de data aceasta cu un accent diferit. Dacă proiectul din 2022 a fost concentrat pe sensibilizarea elevilor cu privire la efectele negative ale bullying-ului și dezvoltarea abilităților de a-l preveni și combate, acum, în 2023, se pune un accent deosebit pe formarea cadrelor didactice și implicarea părinților în procesul de prevenire a acestui fenomen în școli.

Timp de 7 zile echipa proiectului a organizat ateliere de lucru, pentru cadrele didactice, abordând strategii eficiente de identificare și gestionare a situațiilor de bullying, fiecare zi fiind dedicata unui liceu din Slatina. În paralel, părinții au fost implicați pentru a înțelege mai bine rolul lor în prevenirea bullying-ului.

Săptămâna aceasta, proiectul a ajuns  și la Resita, unde timp de 5 zile ne vom întâlni cu părinți si cadre didactice ale elevilor din 5 licee, unde împreună vom încerca să creem un liant între părinți pe de o parte și cadre didactice pe de altă parte astfel încât să putem veni în sprijinul tinerei generații.

Pe toată perioada evenimentului am avut alături de noi parteneri din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție, Olt respectiv Caras Severin, dar in acelasi timp am făcut auzit și glasul copiilor prin tinerii din cadrul Consiliului Județean al Elevilor Olt, respectiv  Caraș Severin.

Pentru că ARTROM prețuiește fiecare membru al comunității locale în care activează și astfel dorim să ne aducem contribuția  în comunitatea locala, proiectul de Parteneriat Educațional Anti-Bullying 2023 reprezintă un pas semnificativ în direcția creării unui mediu școlar sigur și sănătos pentru toți elevii.