Noi condiții pentru plățile directe și sprijinul cuplat

0
252

Fișele de intervenții privind plățile directe si sprijinul cuplat au constituit tema de discuții la consultările online cu entitățile publice și private, implicate în elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027 (PNS), care au avut loc la începutul acestei săptămâni sub coordonarea ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

”Una dintre principalele modificări pe care le avem în vedere pentru Planul Național Strategic vizează eficientizarea acordării subvențiilor pentru pajiști, în sensul condiționării acestora de numărul de animale. Astfel, plata pe suprafață va fi realizată doar pentru cei care asigură încărcătura de animale, având în vedere că, din experiența perioadei anterioare de programare, suprafața de pajiști introdusă la plată a crescut, concomitent cu scăderea efectivului de animale. Este important să nu pierdem din vedere faptul că pășunile sunt destinate creșterii animalelor”, a afirmat ministrul CHESNOIU.

În cadrul discuțiilor la care au participat aproximativ 100 de persoane interesate, au fost prezentate noile definiții ale activității agricole, numărul de hectare eligibile, dar și alocările financiare, conform noilor reglementări prevăzute de Regulamentele PAC post 2020.

Participanții și-au exprimat punctele de vedere cu privire la plățile directe și la sprijinul cuplat, bazate pe experiența actualului exercițiu financiar, precum și pe lecțiile învățate, astfel încât noile reglementări din PNS să reflecte nevoile actuale identificate în spațiul rural românesc.

La reuniune au mai participat Sorin Moise – secretar de stat, Daniela REBEGA – director general al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AMPNDR), Elena TATOMIR – director general al Direcției Generale Politici Agricole, Maria TOMA – director al Direcției Politici în Zootehnie, Cristiana CONSTANTINESCU – director în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Agricole (AFIR), Cornel Constantin Turcescu – Director General Adjunct Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precum și experți ai APIA, AFIR, ai unor organizații importante din zona dezvoltării rurale și agriculturii.