Primăria Caracal face noi angajari. Instituţia are nevoie de trei inspectori şi un referent. Astfel, se caută doi inspectori (asistent şi debutant) în cadrul Compartimentului Administrare baze de date şi aplicaţii informatice, un inspector asistent în cadrul Serviciului Executare silită şi un referent superior în cadrul Compartimentului Evidenţă, încasare şi executare amenzi. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată. Cei care doresc să lucreze pentru Primăria Caracal trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de articolul 54 din Legea numărul 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de articolul 49, alineatul 1 din Hotărârea Guvernului numărul 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului (data afişării anunţului 12 iunie 2017). Proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor vacante are loc în data de 12 iulie, de la ora 9.00, iar interviul în data de 14 iulie 2017, ora 10.00. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei municipiului Caracal, din strada Piața Victoriei, numărul 10, telefon: 0249/511.384 interior 124.
Ilie Bîzoi