Moisiu scandalizează scena politică la București

0
741

Premierul Tudose acuzat că aduce fosta Securitate din nou la putere

Numirea fostului prefect de Olt, Leonid Moisiu la șefia Agenției Funcționarilor Publici a scandalizat o parte din scena politică. Partidul Uniunea Salvați România cere premierului Mihai Tudose în mod public să revoce numirea lui Leonid Moisiu din funcția de președinte al ANFP, în semn de respect față de români și de instituțiile democratice ale statului român.

USR contestă decizia premierului Mihai Tudose de a numi în fruntea Agenției Funcționarilor Publici un colaborator al fostei Securități a regimului comunist. Leonid Moisiu nu întrunește criteriile de integritate pe care le impune această funcție, iar numirea sa este inacceptabilă. „Consecvent cu modul de guvernare al PSD, premierul Mihai Tudose întoarce România în urmă cu 30 de ani și numește în funcții importante din statul român oameni politici cu grave probleme de moralitate, integritate și competență. Nu este surprinzător că Mihai Tudose se înconjoară de foști colaboratori ai Securității și regimului comunist deoarece întreaga guvernare are o astfel de factură, iar în 20 de ani de prezență în viața politică domnul Mihai Tudose nu are nicio realizare profesională notabilă”, a declarat Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR. În contextul acestei numiri, Uniunea Salvați România critică și influența pe care Darius Vâlcov, fost ministru judecat explicit pentru corupție, o are asupra noului Guvern. Este revoltător faptul că Darius Vâlcov a realizat evaluarea care a dus la căderea Guvernului Sorin Grindeanu, iar foștii săi angajați primesc funcții din partea noului prim-ministru. Leonid Moisiu a fost director executiv al Primăriei Slatina, angajat direct de primarul Vâlcov. Un lucru care pe noi, muritorii de rând din mass media locală l-am tot semnalat de-a lungul timpului se poate observa în mod direct și de cei de la București. Dacă se va face sau nu ceva în acest sens este destul de greu de spus în contextul în care cei aflați acum la putere par să fie stat în stat și să facă cam ce vor ei și ce le taie capul.