Moara din Dobrotinet, scoasă la vânzare de ANAF. Vezi cu cât se vinde şi ce spune proprietarul morii

0
1561

Moara din satul Dobrotinet, comuna Curtișoara, a fost scoasă la vânzare de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt. Licitația va avea loc la Slatina, strada Arcului numărul 1, în ziua de 29 noiembrie 2017.

Patronul morii din Curtișoara a ajuns în atenția Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru că nu și-ar fi achitat datoriile către stat. Consecința: clădirea, moara, utilajele, dar și un teren au intrat în proprietatea statului până la recuperarea datoriilor. Clădirea moară, compusă din moară de grâu, vestiar, magazine, cameră tablou electric și sopron, proprietate a debitorului SC Helco Leasing IFN SA, cu sediul în Craiova, are o suprafață construită de 285,50 metri pătrați, iar prețul de pornire a licitației este de 303.000 lei, exclusiv TVA. Pentru terenul intravilan curți construcții în suprafață de 1703 metri pătrați, prețul de pornire a licitației (preț de evaluare) este de 28.300 lei, exclusiv TVA, în timp ce moara de grâu care este gajată în favoarea Nextebank SA și FNGCINM este evaluată la 444.000 de lei, exclusiv TVA, iar cântarele de grău și făina pentru moară, de asemenea gajate în favoarea Nextebank SA și FNGCINM au un preț de evaluare sau pornire a licitației de 128.000 lei. Omul de afaceri Radu Hurezeanu, patronul morii din satul Dobrotinet a aflat de la redactorii cotidianului „Gazeta Oltului” că bunurile pe care le deţine urmează să fie scoase la licitaţie de către ANAF. Hurezeanu recunoaşte că are o datorie de 1.100.000 de lei, adică 11 miliarde de lei vechi, sumă ce reprezintă TVA, către ANAF, dar că a încheiat un contract de reeşalonare cu Fiscul pentru achitarea  datoriilor. „ Nu cred că este scoasă la licitaţie. Este o prostie. Ăştia sunt nişte oligofreni pentru că datoriile sunt reeşalonate. Este ilegal ce s-a făcut. Ce nemernici. Datoria este de 1.100.000 de lei, la care se adaugă dobânzi. Ne luptăm să plătim datoria ca să nu mai plătim dobânzile. Suma reprezintă un TVA imaginar pentru o factură pentru Ungaria, şi să-i plătesc eu. Deşi ungurii spun că a ajuns marfa, se pare că nu a ajuns marfa. În prezent ne judecăm cu ANAF”, a precizat Hurezeanu pentru Gazeta Oltului.

Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitație, până în ziua precedentă termenului de vânzare: oferte de cumpărare, în cazul vânzării la licitație, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoane juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligații fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare și la locul fixat în acest scop. Data limită pentru depunerea ofertelor este 28 noiembrie 2017.

Ilie Bîzoi