Ministrul Mediului Costel Alexe, la Slatina

0
764

Miercuri, 22 Ianuarie, la sediul PNL Olt, a avut loc o conferință de presă la care au participat: Costel ALEXE, ministrul Mediului, Apelor si Pădurilor, Liviu Voiculescu, preşedintele PNL Olt și Gigel Ştirbu, vicepreşedinte PNL.

Ministrul mediului a precizarv că va analiza posibilitatea ca la Slatina să fie amplasată o a doua stație de monitorizare a calității aerului, pentru compararea datelor culese de echipamente. Costel Alexe a mai adăugat că va trimite Corpul de Control la Garda de Mediu Olt pentru a lua la bani mărunți instituția pe subiectul noxelor eliberate în atmosferă de topitoriile din județ.

„O să dăm în analiză la colegii din minister dacă montăm o a doua stație de monitorizare a calității aerului în Slatina, în așa fel încât să putem compara datele și dintr-o parte, și din alta. Și, doi, o să trimitem un corp de control pentru începutul săptămânii viitoare, astfel încât să ne asigurăm că aceste topitorii sunt principala problemă.

Prin Corpul de Control al ministrului vom constata următoarele: dacă aceste topitorii au reglementări și avize și ele funcționează în baza lor (dacă nu, au o reală problemă) și doi: vom vedea cum angajați ai statului român din Comisariatul Gărzii de Mediu Olt și-au făcut treaba sau nu”, a declarat ministrul Mediului.