Ministrul Agriculturii, reacție la protestul fermierilor

0
393

Protestatarii vor să blocheze Capitala și amenință că vin cu tractoarele în fața Guvernului. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că până în acest moment nu a primit nicio revendicare de la fermieri, precizând că deja s-a stabilit o întâlnire cu reprezentanții Asociației Fermierilor pentru a rezolva nemulțumirile existente.

Vorbim de revendicări pe care deocamdată Ministerul Agriculturii nu le-a primit din partea mediului asociativ. Avem deja o discuție pentru o întâlnire săptămâna viitoare pentru a prezenta bugetul pe anul 2024 și măsurile privind agricultura pe care noi le vom lua în perioada următoare.

Sunt de acord cu toate protestele pe care le fac fermierii, dar aș dori foarte mult ca tot ceea ce înseamnă revendicări să fie transmise către Ministerul Agriculturii ca să le putem rezolva și să le dăm fermierilor răspunsurile corecte”, a declarat ministrul potrivit stiripesurse.ro

Mai mult, mi-aș dori foarte mult ca acest protest să nu fie unul politic. Fiind început de campanie electorală… și mediul asociativ, în momentul de față, nu și-a asumat această grevă. Aștept revendicările și bineînțeles, după cum am spus, săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu mediul asociativ și vom pune toate problemele”, a continuat Barbu.

Totodată ministrul de resort a ținut să sublinieze, referitor la revendicările femierilor, că acestea țin mai degrabă de un al minister, cel al Transporturilor.

Subvențiile se plătesc în continuare. Până la sfârșirul anului, APIA a lucrat 24 din 24 de ore, subvențiile sunt în conturile fermierilor, deja de ieri s-au alimentat conturile APIA pentru a fi virate diferențele de subvenții și în continuare sunt termene de plată cu justificări ale fermierilor pe care trebuie să le dea pentru sprijinul cuplat, care și anul trecut s-au plătit până pe 31 martie. Suntem în același grafic ca și anul trecut cu plata subvențiilor”, a spus Florin Barbu, explicând astfel că subvențiile pentru fermieri nu reprezintă motivul protestului.