Ministerul Agriculturii: Cultivatorii de sfeclă de zahăr, determinaţi să poarte negocieri pentru preluarea fabricii de zahăr de la Luduş

0
96

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU a avut o întâlnire cu  fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr. Potrivit datelor transmise de MADR, la discuțiile de la sediul ministerului au participat reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduș” și ai Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

În cadrul discuțiilor de zilele trecute cu managementul companiei Tereos, am prezentat soluțiile care s-au desprins în urma dialogului cu dumneavoastră, cultivatorii de sfeclă de zahăr, iar conducerea companiei și-a arătat disponibilitatea pentru demararea negocierilor privind vânzarea fabricii. Vreau să vă asigur în continuare de întreaga disponibilitate pentru derularea acestui proces care să ducă la menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș, păstrarea locurilor de muncă de acolo și continuarea activității de către fermierii din zonă”, a declarat ministrul Chesnoiu

În cadrul discuțiilor, reprezentanții fermierilor și-au luat angajamentul să demareze negocierile pentru preluarea investiției de la deținătorii francezi, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire cu managementul companiei Tereos România, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.