MEDICUL SORIN BRĂTOI, ÎNCĂ UN MANDAT DE TREI ANI ÎN FRUNTEA SPITALULUI DE PSIHIATRIE SCHITU

0
1429

 Medicul Sorin Cristian Brătoi este manager cu acte-n regulă la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, în urma concursului organizat de Consiliul de administraţie al unităţii sanitare pentru ocuparea acestui post. Dr. Brătoi a fost declarat admis după susţinerea celor două probe din concurs.

Acesta a obţinut 9,90 la proba scrisă, iar la proba de susţinere a proiectului de management a fost notat cu 9,95. Medicul Sorin Brătoi a fost singurul candidat înscris la concurs.

Psihiatrul va avea un mandat de trei ani în fruntea unităţii medicale unde sunt trataţi pacienţii cu afecţiuni psihice.
Sorin Brătoi a deţinut două mandate de director medical al Spitalului de Psihiatrie Schitu, iar acum se află la cel de-al doilea mandat ca manager al unității sanitare.