În urma eșecului referendumului local de schimbare a denumirii județului Olt în Olt-Romanați, omul de afaceri Marian Doldurea președinte al Asociației „Fii și prietenii Caracalului” și-a anunțat luni seara demisia din funcția de președinte al Asociației ( inițiatoarea referendumului local).
„Așa mi se pare normal și firesc, ca după un asemenea eșec să-mi depun demisia din funcția de președinte al Asociației. Am luptat peste 10 ani pentru Romanați, acum am avut posibilitatea și șansa să facem cel puțin o reparație morală, nu am reușit acest lucru, nu am reușit să ne facem înțeleși si să scoatem lumea la vot, drept pentru care am ales să-mi asum acest eșec” a spus profund mâhnit inginerul Marian Doldurea.
Doru Tudor