Malta angajează șoferi de autobuz din Olt

0
385

Un angajator din Malta recrutează prin reţeaua EURES 150 de şoferi de autobuz. Oferta este valabilă pentru persoanele care posedă permis de conducere categoria Ddeţin atestat şi au vârsta peste 21 de ani.  Candidaţii trebuie însă să cunoască bine limba engleză. De asemenea, se cere adeverinţă medicală şi cazier judiciar fără antecedente penale.

Nu mai puţin de 150 de locuri de muncă. Atât pune la bătaie o companie din Malta care caută şoferi de autobuz . Maltezul plăteşte până la 6,5 euro pe oră, spun reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt. Orele suplimentare sunt plătite, dacă angajatul depăşeşte 48 de ore pe săptămână. De asemenea, angajaţii pot beneficia de un bonus de performanţă de 600 de euro, sărbătorile legale fiind plătite dublu. În plus, angajatorul oferă şi alte beneficii precum: asigurare de sănătate, transport public gratuit pentru angajaţii familiei acestuia şi asistenţă pentru obţinerea tuturor documentelor necesare. Pentru primele trei luni compania poate asigura cazare cu un cost de 7 euro pe noapte pentru primele două săptămâni după care 10 euro pe noapte pentru restul perioadei şi sunt incluse următoarele : mic dejun, curăţenie în camere la două zile, servicii de spălătorie o dată pe săptămână, televizor şi internet, o cameră comună pentru cină cu bucătărie şi televizor. Salariaţii beneficiază de concediu anual între 24 şi 28 de zile pe an în funcţie de timpul lucrat. Durata contractului este pe perioadă nedeterminată cu o perioadă de probă de şase luni. Programul de lucru este de 40, 48 sau 56 de ore/săptămână în funcție de ce preferă angajatul. Termenul de valabilitatea al ofertei este 30 aprilie 2018. Persoanele interesate de aceste posturi trebuie însă să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul AJOFM Olt pentru a fi înregistrate în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut.

Ilie Bîzoi