Mai mulți olteni au primit diplome de “Cetățean de valoare”

0
293

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Olt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au oferit diplome celor prezenți la Festivalul cu renume, „Oltenii și restu’ lumii”, organizat în municipiul Slatina.

La cea de-a XXIV-a ediție a Festivalul cu renume, „Oltenii și restu’ lumii”, organizat în municipiul Slatina, cei prezenți au primit, pe lângă faimoasele pașapoarte de oltean, oferite de către organizatori în fiecare an, diplome din partea polițiștilor.

 

Cetățenii au avut ocazia sa-și testeze nivelul de informare antivictimală și implicare privind siguranța publică, răspunzând la întrebări pe teme specifice, fiind apoi premiați cu diplome, de către polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și specialiștii din Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Olt.

Prin acordarea diplomelor de «Cetățean de valoare», poliția arată apreciere acelor cetățeni care aduc un aport valoros comunității, prin afișarea unei conduite responsabile  și cunoașterea unor măsuri de autoprotecție, condiții obligatorii pentru menținerea  climatului de siguranță publică. Anexat diplomelor, cei prezenți au primit broșuri care abordează o serie de teme specifice, însoțite de recomandări privind prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, celor săvârșite cu violență și prevenirea consumului de substanțe psihoactive. Prin discuțiile purtate,  oltenii au fost încurajați să apeleze cu încredere la oamenii legii atunci când simt că bunurile, integritatea fizică, morală sau sănătatea le sunt puse în pericol, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspector principal de poliție Alexandra Dicu