Cea mai nouă sală de sport din județul Olt a fost finalizată de SMB Group București

0
374
SMB Group, una dintre companiile de top din domeniul construcțiilor, a finalizat Sala de Sport din comuna Dobrosloveni, județul Olt, unul dintre proiectele de marcă, ce își va pune amprenta în dezvoltarea sportului local.

Facilitatea sportivă este dotată cu 180 de locuri la tribune, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public, fiind realizată la cele mai înalte standarde de calitate.

Cu o suprafață construită de 1.445 mp și un regim de înălțime P+1, sala este dimensionată astfel încât să poată fi utilizată pentru mai multe discipline sportive, existând marcaje cu distanțele de siguranță aferente care permit practicarea de sporturi precum baschet, tenis sau volei.

Lucrările au fost recepționate la începutul acestei luni, iar constructorul va oferi garanție pentru acestea timp de 3 ani de la recepție.

Autoritatea contractantă a investiției este Compania Națională de Investiții.

SMB Group are în stadiul de execuție numeroase proiecte în județele Prahova, Dâmbovița, Olt și Constanța. O parte dintre acestea se află într-o fază avansată a lucrărilor, urmând să fie finalizate în 2023.

Sursă: comunicate.wall-street.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.