Duminică, 23 iulie, a fost fi organizată a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători la extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale din data de 18 iunie, la care au participat bonurile emise în perioada 1-31 mai. Fondul de premiere pentru această extragere este de un milion de lei.
La cea de-a doua extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, organizată duminică, 23 iulie, pentru selectarea a 100 de câştigători dintre cei 417 care deţin bonuri de 59 de lei emise în data de 30 mai, numărul extras a fost 70.
În prima etapă a extragerii lunare, desfăşurată pe 18 iunie, au fost desemnate ca fiind câştigătoare bonurile fiscale emise în data de 30 mai 2017, cu o valoare de 59 de lei. Dar după centralizarea bonurilor fiscale câştigătoare a rezultat un număr de 417 cereri de revendicare, fiind depăşit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege – cel mult 100 de premii.
Pentru selectarea a 100 din cei 417 deţinători de bonuri de 59 de lei din 30 mai, acum a fost organizată cea de-a doua extragere, cu numerele de ordine obţinute după prima extragere. Numărul câştigător este 70.
Numărul extras în cadrul acestei extrageri speciale este primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câştigător, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător (30). Pentru stabilirea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător.
Lista bonurilor fiscale pentru care au fost revendicate premii la extragerea lunară din 18 iunie este disponibilă pe site-ul Ministerului Finanţelor (www.mfinante.ro) la rubrica Loteria bonurilor fiscale.
Extragerea va fi organizată în 23 iulie, în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 18.50. Aceasta va consta în extragerea din urnele Loteriei Române a unui număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 417.
Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea câştigător, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător (30). Pentru stabilirea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător.
Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (417), următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului (30) la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit (417), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare, sunt eliminate din listă.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF, în vederea încărcării rezultatelor în baza de date privind Loteria bonurilor fiscale, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.