Situaţie alarmantă în şcolile şi grădiniţele din județ

0
458

Zeci de cabinete medicale din unităţile de învăţământ nu sunt conforme normelor. În mediul rural situația este una critică, iar în cazul unui accident , cadrele din unitatea de învățământ sunt nevoite să cheme medicul de familie care de cele mai multe ori nu are cabinetul în apropiere unei grădinițe, școli sau liceu.

De ce s-a ajuns în această situație? Răspunsul este unul extrem de simplu: lipsesc medicii şi asistentele.„Noi nu avem dreptul să le administrăm absolut niciun medicament copiilor. Atunci când i se face rău unui elev şi nu e în şcoală nici asistenta, nici medicul, chemăm părinţii să-l ia acasă. Eu, ca învăţătoare, nu-mi dau seama dacă are vreo boală contagioasă sau altă afecţiune, însă medicii văd imediat, de aceea este foarte important controlul efectuat cel puţin la începutul anului şcolar”, este de părere Cornelia Șerban, cadru didactic la o şcoală din Slatina.

Vorbim despre o unitate școlară dintr-o reședință de județ, ce pretenții să mai avem despre unitățile școlare din mediul rural. Potrivit datelor centralizate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt și confirmată de reprezentanții din Inspectoratul Școlar al Județului în mediul urban, funcţionează un număr de doar 43 cabinete medicale şcolare, dintre care 13 în grădiniţe şi 30 în şcoli şi licee şi 8 cabinete stomatologice care îşi desfăşoară activitatea în şcoli şi licee. Un număr extrem de mic având în vedere că avem peste 500 de unități școlare în tot județul. Activitatea medicală a acestor cabinete este asigurată de un număr de 20 medici şcolari, 102 asistente medicale şcolare, 9 medici stomatologi şi 9 asistente de stomatologie. Personalul medical deserveşte un număr de 33.581 preşcolari şi elevi, cuprinşi în 70 grădiniţe şi 56 şcoli şi licee. În mediul rural există un singur  cabinet medical școlar unde dispunde de un medic și două asistente medicale care au în observație aproximativ 800 de preșcolari și. Acest cabinet se află la Osica de Sus.

Medicina școlară, pasată asistenților medicali

Pentru celelalte localități din mediul rural, așa cum scriam la începutul materialului, asistența medicală se asigură de către medicii de familie din comunitățile respective.

Examinarea şi evaluarea stării de sănătate acordate prin asistenţa medicală pentru preşcolari şi elevi se asigură pe toată perioada în care aceştia se află în unităţile de învăţământ, conform Ord.MS 1668/2011. De altfel, Ministerul Sănătăţii a anunţat că prevenţia în cabinetele medicale şcolare ar putea fi făcută şi de către asistenţii medicali foarte bine pregătiţi, care să preia practic atribuţiile medicilor. În plus se mai specifică și faptul că în momentul de faţă se lucrează la un proiect de modificare a Legii Sănătăţii, prin care autorităţile locale, în subordinea cărora se află cabinetele de medicină şcolară, vor fi nevoite să se implice mai mult şi să acorde fonduri corespunzătoare acestui domeniu, împărţit între două ministere, respectiv Educaţia, care deţine spaţiile, şi Ministerul Sănătăţii, care vizează normativul de personal. „Modificările vor avea rolul de a clarifica mai multe aspecte legate de modul în care ar trebui să funcţioneze cabinetele şcolare, cum ar trebui să fie organizate, ce fel de servicii ar trebui să ofere”, a declarat ministrul Sănătăţii. Deşi situaţia diferă de la un judeţ la altul, inspectorii şi profesorii susţin la unison că ar fi nevoie cu siguranţă de mai mulţi medici şi mai multe asistente medicale specializaţi pe medicină şcolară, pentru că este nevoie de o prevenţie mai bună. Chiar dacă deficitul nu pare la fel de mare în alte oraşe, nevoia resimţită este aceeaşi, mergând pe ideea de prevenire a bolilor contractate la şcoală.

Aparatură învechită și medicamente lipsă

Nici din punct de vedere logistic, cabinetele medicale care aparțin medicilor de familie din județ și care sunt nevoite să asigure asistența medicală în școli nu sunt dotate corespunzător. Dacă în foarte multe situaţii, aparatura este învechită, sunt cazuri în care medicamente esenţiale precum paracetamolul lipsesc cu desăvârşire. „Ar trebui să ni se acorde nişte pârghii profesionale ca într-adevăr să putem să rezolvăm cazurile atunci când le găsim. Este important pentru copil. Reţeaua de medicină şcolară ţine în mână populaţia infantilă a ţării. Copiii de la 2 ani şi până la 18 de ani sunt în mâna noastră. Gândiţi-vă ce am putea să facem noi şi nu ar fi nevoie de investiţii foarte mari”, a spus Milica Mazilu, medic de familie în comuna Găneasa.

Reţeaua de medicină şcolară, care în trecut a funcţionat foarte bine, a fost decimată în ultimii ani, susţin specialiştii.