KFC inaugurează primul său restaurant din Slatina

0
1340

KFC a deschis primul restaurant din municipiul Slatina, acesta fiind construit conform celor mai recente standarde internaționale privind designul, digitalizarea și facilitățile oferite. Odată cu această deschidere, KFC își consolidează prezența locală, ajungând în peste 40 de orașe din toate regiunile țării, și, totodată, marchează cea de-a 26-a locație de tip Drive-Thru.

KFC continuă seria inaugurărilor de anul acesta prin care a acoperit noi teritorii, extinzându-se în locații cu potențial semnificativ. Slatina face parte din această categorie, iar autoritățile locale și, în special, primarul orașului, au dat dovadă de profesionalism și deschidere către investiții noi în localitate.

KFC Drive-Thru Slatina este situat la adresa str. Tunari nr 1D, are o suprafață de peste 350 mp și o capacitate de 64 de locuri în interiorul restaurantului și 32 pe terasă. Restaurantul este deschis zilnic în intervalul orar 08:00 – 24:00 și oferă clienților multiple posibilități de servire a produselor, fie că doresc să se bucure de acestea în incinta restaurantului, fie că aleg opțiunile de achiziție la pachet, inclusiv prin intermediul serviciului Click&Collect, serviciilor de Drive-Thru sau aplicațiilor platformelor partenere de livrare.

Restaurantul KFC Drive-Thru din Slatina este echipat cu tehnologii digitale pentru a facilita și a îmbunătăți experiența clienților. Astfel, unitatea este dotată cu ecrane digitale, disponibile atât pe traseul de drive, cât și în interior, care prezintă produsele și ofertele disponibile, dar și cu kiosk-uri digitale, prin intermediul cărora clienții pot comanda ușor și eficient.

Deschiderea restaurantului KFC Drive-Thru Slatina generează peste 60 de locuri de muncă, oferind astfel oportunități pentru creșterea economică a comunității locale. Personalul restaurantului este compus din angajați care îndeplinesc roluri cheie în bucătărie sau în relația cu clienții, iar remunerația acestora include o gamă largă de beneficii, precum salariul de bază, tichetele de masă, bonusuri și prime. După doar trei luni de colaborare, un angajat poate ajunge la un venit net de 3.100 de lei. În plus, pachetul de beneficii oferit angajaților include flexibilitate în ceea ce privește norma de lucru, sesiuni de formare și oportunități de promovare rapidă.