Iohannis promulgă legea lui Stănescu

0
2620

Românii au, de ieri (n.r. marţi 11 iulie 2017), încă o zi națională. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 10 octombrie drept Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. Aceasta va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Proiectul de lege a fost iniţiat de  vicepreşedintelului Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii conexe din Camera Deputaţilor, deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu, împreună cu un grup de parlamentari PSD. Astfel, ziua de 10 octombrie  a devenit  „Ziua produselor agroalimentare româneşti”. Înainte să fie promulgată iniţiativa parlamentarului de Olt  a fost votată, în plenul Camerei Deputaţilor cu 266 de voturi şi doar trei abţineri. Potrivit legii, prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul ţării din materii prime 100% din fermele din România. În plus, acesta trebuie să aibă imprimat pe etichetă drapelul României. Legea promulgată spune că, în această zi, autoritățile publice și locale pot marca evenimentul, din bugetul propriu, prin diverse manifestații și evenimente de natură să scoată în evidență importanța acestor produse pe piața românească.  Legea doreşte să încurajeze producţia agricolă naţională pentru consumatorii români, să îmbunătăţească statutul producătorului român în lanţul alimentar scurt şi să încurajeze consumul de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale.

Ilie Bîzoi