Începe Festivalul de Teatru „Acasă la Eugen Ionescu”

0
332

Festivalul de Teatru „Acasă la Eugen Ionescu” a ajuns în acest an la a VI-a ediție. Evenimentul cultural va fi organizat în perioada 22-27 noiembrie, când pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, vor urca nume mari ale teatrului românesc.

La 108 ani de la naşterea lui Eugen Ionescu, mari nume ale scenei româneşti vor fi prezente, la Slatina,  în cadrul manifestărilor reunite sub titlul „Acasă la Eugen Ionescu“. Centrul cultural care poartă numele marelui dramaturg Eugen Ionescu va găzdui cea mai mare parte a manifestărilor. Cei din conducerea locală au pregătit, ca în fiecare an, o serie de evenimente speciale pentru a-l omagia pe dramaturgul Eugen Ionescu.

„În data de 26 noiembrie, va fi celebrată ziua de naştere a marelui dramaturg Eugen Ionescu care s-a născut în municipiul Slatina. Cu această ocazie am pregătit o serie de manifestări culturale: teatru, expoziţii de artă plastică şi artă fotografică, dar și pelerinaje cu elevii în locuri legate de numele lui Eugen Ionescu. Rste vorba despre Parcul «Eugen Ionescu», unde se află statuia dramaturgului. În perioada 22-27 noiembrie, pe scena Centrului Cultural «Eugen Ionescu» vor evolua nume mari ale teatrului românesc. Toți slătinenii sunt invitați să participe la aceste evenimente”, au declarat cei din conducerea Primăriei Slatina.

Seria acestor evenimente începe miercuri- 22 noiembrie 2017, de la ora 18:30, când iubitorii de teatru vor fi martorii unei premiere în lumea teatrului. Este vorba despre  piesa „Zi de vară” de Slawomir Mrozek, Asociaţia Culturală „Iordache Art”, care va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina.

Joi- 23 noiembrie, slătinenii vor putea participa la piesa de teatru, „Vindecătorul de proşti”, spectacolul de teatru fiind pus în scenă de actorii Asociaţiei Culturale „Olt Artis”, iar vineri-  24 noiembrie, în intervalul orar 16:00 – 20:00, va fi organizat un Pelerinaj la statuile reprezentative din Parcul „Eugen Ionescu” şi din faţa Centrului Cultural „Eugen Ionescu”; Totodată va avea loc și o Expoziţie de grafică inspirată din operele ionesciene, iar la Atelierul Intercultural „Victoria” va fi pusă în scenă piesa „Regele moare” de Eugen Ionescu, în interpretarea actorilor locali.

Acțiunile organizate vor continua și în week-end. Sâmbătă- 25 noiembrie, în intervalul orar  9:00 – 21:00, va avea loc concursul  judeţean de teatru pentru elevi „Dialogul absurzilor”, realizat în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt. Duminică- 26 noiembrie va fi pusă în scenă comedia „Cum se face”, de către actorii Teatrului  Naţional Bucureşti:  Carmen Tănase, Anca Dumitra, Cătălin Babliuc, Alexandru Conovaru şi Octavian Strunilă.

Seria de evenimnente se va încheia luni -27 noiembrie, cu piesa de teatru „Soţul soţiei mele” de Niro Gavran Michineau, care va fi pusă în scenă de Liviu Cheloiu, Darius Daradici, Teodora Calagiu, cu începere de la ora 18:30.

Pentru accesul la spectacolele de teatru, doritorii pot solicita, încă de ieri, invitaţii la casa de bilete a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”.