Incendiu puternic, în Slatina

0
613

Pompierii slătineni au intervenit în municipiul Slatina, strada Arcului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, cu posibilități de propagare la întreaga locuință și la casa aflată în imediata apropiere.

“Pompierii au reușit să localizeze rapid incendiu, cele două locuințe fiind salvată în totalitate. Intervenția a durat aproximativ o oră.

În urma incendiului a ars acoperișul casei pe aproximativ 50 de metri pătrați.” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Salvatorii olteni reamintesc cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza coșurilor de fum defecte, deteriorate sau neizolate corespunzător:

-coşurile de fum se vor curăţa, verifica și repara, dacă este cazul, în mod obligatoriu înaintea sezonului rece;
-în podurile clădirilor, coşurile se vor tencui pe interior şi pe exterior şi se vor da cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
-coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de material necombustibil.