Gazeta Oltului nu pune niciodată informații neverificate în spațiul public. Din informațiile pe care le deținem ceea ce s-a afirmat în articol are o doză mare de credibilitate coroborată cu opiniile cetățenilor orașului dar și altor informații provenite din medii oficiale. Nu ziariștii au cerut falimentul societății SuinProd care a sucombat în urmă cu peste 20 de ani, iar astăzi aceeași formatori de opinie cer alte falimente: Yazaki și Romanița. Este o falsă impresie că noi cerem falimente și avem un anume interes în pierderea unor locuri de muncă. Doamna Iuliana Dinoiu, directorul de la Romanița a trecut prin multe greutăți ca să mențină această fabrică pe care o consideră ”copilul său de suflet”, societatea fiind binecunoscută pe plan internațional datorită exporturilor masive pe piața occidentală. Din păcate administrația orașului a rămas insensibilă de-a lungul timpului cu ceea ce se întâmplă cu Romanița. Cât privește cealaltă societate, Yazaki, există discuții, care pot fi verificate, între Primăria Corabia și conducerea societății privind eventuala mutare în orașul de la Dunăre. Cei de aici, susțin că dispun de forță de muncă bine pregătită, iar edilii pot oferi facilități din toate punctele de vedere. La apariția articolului era normal ca primul pas al autorităților caracalene să fie direcționat către conducerile celor două societăți pentru a afla lucruri pe care le știe toată lumea.
Pentru că, personal, o cunosc de foarte mult timp, pe doamna Iuliana Dinoiu (fostă Tihon), mi-am permis să o contactez telefonic, chiar în această dimineață. Am pus în discuție și acest sensibil subiect: “Dacă SC Romanița SA își va continua activitatea, o va diminua sau se va închide!”
”Romanița” rămâne o societate comercială de elită
Doamna Dinoiu, pentru cei care nu știu, este o legendă vie pentru caracaleni și cei din zona acestui oraș. Încă de la înființarea, după 1989, a acestei societăți comerciale, a avut parte de multe atacuri murdare sau acțiuni ostile, din partea unor politicieni locali (printre care și deputatul Florin Iordache) și chiar al edililor locali (cu mici excepții).
Referitor la subiectul de mai sus, doamna Iuliana Dinoiu ne-a declarat în exclusivitate următoarele: “…este adevărat că am trecut prin momente foarte grele, pentru mine și familia mea, situație care a dat naștere la unele discuții în spațiul public. Știți foarte bine cât suflet și câte lupte am dus de-a lungul anilor pentru ca Romanița să ajungă la acest nivel de tehnologizare și să aibă parteneri străini celebrii, de renume. Această fabrică este “copilul meu” și nu se pune problema ca aceasta să-și diminueze producția sau să-și închidă porțile. Știu de existența zvonurilor și vreau, pe această cale, să-i liniștesc pe salariați că nu-și vor pierde locurile de muncă. Rețineți un lucru și mă mândresc mult cu asta: suntem cea mai modernă unitate din România și singura, la acest nivel, care are capital românesc.”
Redacția simte nevoia să mai adauge, la spusele doamnei Dinoiu, că această unitate face haine pentru celebrul retailer suedez H&M. Producția este integrată, ceea ce înseamnă că hainele sunt realizate în totalitate aici, la Caracal, cu materiale cumpărate de fabrică.
Această unitate fanion, sută la sută românească, a produs până acum peste 15 milioane de articole (bluze, fuste, rochii, etc.) care au fost vândute în Anglia, Suedia, SUA, Germania, Italia. Este o mândrie pentru Caracal, pentru județul Olt și pentru România, că aici, datorită doamnei Dinoiu, există o societate de top, cunoscută și apreciată în lume, care asigură locuri de muncă la peste 1000 de femei. La întrebarea noastră, dacă a fost contactată recent de către edilii din Caracal, ne-a răspuns sec: “Nu!”, așa cum n-au făcut-o nici în anii trecuți. “Am înțeles de la dumneavostră că, vecinii noștri, cei de la Yazaki, au o ofertă de la Primăria Corabia pentru a-și muta fabrica acolo.. să știți că străinii nu-s ca noi românii. Dacă au avantaje privind taxele, impozitele, alte facilități și o forță de muncă mai bună și ieftină, nu vor refuza oferta…!” ne-a mai declarat doamna Iuliana Dinoiu.
Ne-am bucurat, și vrem să-i liniștim pe caracaleni, să confirmăm o veste bună: SC Romanița SA Caracal rămâne în continuare o unitate puternică, de renume și serioasă. Cât despre cealaltă unitate, Yazaki, totul depinde de ofertele viitoare și de implicarea edililor caracaleni!
În ceea ce privește atitudinea noastră de a informa în mod corect populația credem că suntem ”subiectivi” față de ceea ce se întâmplă în orașul Caracal.
Redacția G.O.