“Am și pierdut numărul ieșirilor din decor ale membrului CNA, Radu Herjeu, la adresa președintelui Klaus Iohannis sau a PNL. Îi atrag din nou atenția că prin prisma statutului pe care-l deține, de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, astfel de derapaje sau ieșiri nervoase sunt interzise prin lege. CNA reprezintă un organism de reglementare în domeniul audiovizualului, dar cu astfel de oameni trimiși politic să fie membri, nu fac decât să arunce o anatemă asupra independenței de care ar trebui să dea dovadă această instituție.
Mai mult, având în vedere că CNA este finanțat din banii cetățenilor, membrii săi trebuie să vegheze ca acest serviciu public să fie în slujba cetăţeanului, să aibă ca prioritate interesul public şi să asigure corectitudinea informării. Sub nicio formă, CNA nu trebuie să fie ticsit cu oameni ca Radu Herjeu care la comanda politică a PSD, să sară cu postări jignitoare la adresa oponenților politici ai acestui partid, pe rețelele de socializare. Nu pentru acest lucru este plătit din impozitele și taxele românilor!
Repet, Radu Herjeu a încălcat iar grav statutul de membru CNA prin nerespectarea criteriului neutralității politice, ieșind public cu un atac politic nepotrivit la adresa Președintelui României. Concret, Radu Herjeu se face vinovat pentru încălcări grave și repetate ale reglementărilor Legii audiovizualului și a Codului etic a membrilor CNA care îi interzic orice activitate politică.
Din aceste motive, consider că este absolut necesară modificarea Legii audiovizualului pentru ca astfel de personaje să nu mai poată ocupa astfel de funcții sau dacă au astfel de derapaje, să poată fi expulzate imediat din funcția publică. Eu consider că trebuie reformat din temelii Consiliul Național al Audiovizualului!” a declarat deputatul Gigel Știrbu.