Gala Laureaților la Slatina

0
501

Odată cu împlinirea a 650 de ani de atestare documentară a orașului Slatina s-a organizat un program al manifestării “Gala Laureaților”.

Sunt stabilite o serie de evenimente desfășurate pe parcursul a mai multor zile.

Sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 1000  a avut loc deschiderea manifestărilor în fața Primăriei Slatina.

Imnul României, intonat de Fanfara Lyra Band şi Corul Symbol, a dat startul șirului de evenimente.

Slatina este unul dintre puținele orașe care are un imn al său, astfel că Fanfara Lyra Band și Corul Symbol, în urma Imnului țării, ne-a onorat și cu interpretarea acestuia.

Au urmat câteva discursuri susținute de Prefectul Județului Olt-Petre Silviu Neacșu, Președintele Consilului Județean Olt-Marius Oprescu, Primarul municipiului Slatina-Emil Moț, dar și Directorul Arhivelor Naționale Olt-Bogdan Bădițoiu.

După aceste discursuri și urări de bine pentru toți locuitorii slătineni, s-a dezvelit placa comemorativă, apoi s-a prezentat documentul de atestare istorică a Slatinei.

Acesta a fost amplasat într-o vitrină, în holul Primăriei, sub supravegherea unui jandarm. Cei care au dorit să fotografieze acest act nu aveau voie să folosească bliț, pentru că ar fi deteriorat calitatea documentului.

Începând cu ora 1130  evenimentul a fost mutat pe Esplanadă, unde au fost lansate 650 de baloane cu inscripția 650.

La ora 900 a avut loc Gala Laureaților-Gala Campionilor, la Centrul Cultural Eugen Ionescu , unde s-au prezentat elevi, profesori, sportivi și antrenori din instituțiile de învățământ pentru a-și ridica premiile și diplomele.

Seara, de la ora 1830 , aproximativ 200 de persoane, militari, jandarmi, pompieri, poliția locală și civili, au participat la un marș cu torțe pornind de pe strada Primăverii către Esplandă.

Iar de la ora 1900  slătinenii au participat la un concert susținut de Amna și formația Holograf , bucurându-se în urma spectacolului de un foc de artificii și joc de lumii pe Esplanadă.

A doua zi de sărbătoare pentru Slatina a fost destinată premierii.

Gala Laureților-Gala Superlativelor a început la ora 1630 . Evenimentul a fost prezentat de Aurelian Temișan și Monica Davidescu, iar la spectacol au participat cvartetul Hypnotique, Aurelian Temișan și Marcel Pavel.

Luni, 22 ianuarie, la ora 1100  s-a lansat filmul documentar “Vârstele Slatinei” realizat de doamna Aurelia Grosu, doctor în istorie.

Filmul s-a difuzat în două serii, prima de la ora 1200, iar a doua de la ora 1800 .

Și în umătoarele două zile sunt stabilite diverse evenimente.

Marți, 23 ianuarie, de la ora 1700  va fi Gala Laureților-Gala Seniorilor, unde vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Iar seara se va încheia cu un concert susținut de Corina Chiriac.

Ultima zi de sărbătoare pentru Slatina, 24 ianuarie, are stabilit un Ceremonial militaro-religios –depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 945 .

De la ora 1100  se va juca Hora Unirii pe Esplanadă, moment artistic dedicat Zilei Unirii, acțiuni susţinute de Ansamblul Profesionist ”Doina Oltului”.