Funcţionar public din Olt, declarat incompatibil de ANI

0
785

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate pentru Ion Cimpoeru, funcționar public în cadrul Primăriei comunei Icoana, din judeţul Olt.

În perioada 06 mai – 04 iunie 2016, acesta a exercitat simultan funcția de referent în cadrul Primăriei comunei Icoana, județul Olt și calitatea  de candidat la alegerile locale pentru funcția de consilier local al comunei Icoana, județul Olt, fără ca raporturile  de serviciu aferente funcției de referent să fie suspendate pe durata campaniei electorale, încâlcând astfel dispozițiile articolului 95, alinetaul (1), lit.d) din Legea numărul 188/1999, coroborate cu dispozițiile articolului 97, alineatul (2), lit.a) din Legea nr.161/2003”, se arată în comunicatul ANI. Potrivit ANI, persoana evaluata a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Ilie Bîzoi